FOTO! Proprietarii de la blocul afectat de explozie, revoltați în fața Primăriei Botoșani. Locatar: Îmi dau foc în fața primăriei. Sunt refugiat acum

oameni primaverii bloc explozieMai mulți proprietari ai apartamentelor afectate de explozia din Primăverii s-au declarat revoltați de cele întâmplate și cer sprijinul autorităților pentru a se muta în locuințe. Ei au acuzat că apartamentele le sunt distruse, că s-au săturat să locuiască pe stradă sau la cunoștințe. Mai mult, nemulțumirea acestora s-a revărsat și asupra firmei care a executat lucrări la rețeaua de gaz. Oamenii acuză că nu au fost puse anunțuri cu efectuarea lucrărilor și că nici gazul nu a fost întrerupt pe perioada lucrărilor. Ei au cerut primarului municipiului Botoșani, Cătălin Flutur,  consolidarea blocului și nu bani în mână.

like facebookAsta după ce primarul a anunțat că se vor face anchete sociale, iar până la sfârșitul săptămânii vor fi acordate ajutoare sociale familiilor afectate.

Vom face anchete sociale să vedem nivelul maxim până la cât vă putem ajuta. Să știm suma și să avem și varianta expertului. Va fi ajutată fiecare familie, individual. Aveți toată deschiderea din partea noastră. Vă compătimesc”, a spus Cătălin Flutur.

Un locatar din bloc, de 76 de ani, a amenințat cu o măsură extremă în cazul în care autoritățile nu vor lua măsuri pentru a-i ajuta la consolidarea blocului.

Vin și îmi dau foc în fața primăriei. Am 76 de ani și nu vreau să fiu batjocorit. În fața primăriei îmi dau foc. Ce vină am eu. Sunt refugiat acum. Nu pot să schimb un chilot, un ciorap. Pentru ce?Nu am unde să mă spăl, umblu pe drumuri”, a spus locatarul.

Vrem să stăm în casa noastră, nu pe drumuri”, a spus o altă localnică.

O altă nemulţumire a acestora este legată şi de persoana care a suferit arsuri grave pe corp în urma exploziei. Cetăţenii acuză faptul că bătrânul nu a fost transportat la o clinică specială de arși din țară și a fost dus la Spitalul Județean.

De ce nu a fost loc la București pentru persoană rănită în explozie, dar a fost loc la București pentru persoana care și-a dat foc din dragoste”.

locatari primaverii

One thought on “FOTO! Proprietarii de la blocul afectat de explozie, revoltați în fața Primăriei Botoșani. Locatar: Îmi dau foc în fața primăriei. Sunt refugiat acum

  1. pentru a revigora Centrul Vechi scoateti tiganii de acolo si dati locuintele acestor oameni cu titlu de proprietate,repopulatii centrul vechi si zonele frumoase (cladiri superbe ex:
    casa de pe Puskin unde a locuit sora lui Eminescu etc .) ale Botosaniului cu cetateni onesti,cinstiti,corecti si gospodari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *