A ieşit la plimbare cu tractorul, fără a avea permis sau acte pe vehicul

tractor, botosani, politia de frontieraPoliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat în trafic, miercuri, un tânăr care conducea un ansamblu de vehicule,  format dintr-un tractor și semiremorca neînregistrată, deşi nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Baranca, judeţul Botoşani, un ansamblu de vehicule,  format dintr-un tractor și o semiremorcă tip platformă neînregistrată. Ansamblul auto era condus de cetățeanul român Dorel O., în vârstă de 25 ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, care transporta material lemnos.

like facebookCu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, motivând că l-a uitat acasă, fapt pentru care polițiștii de frontieră  au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.

În cauză, lucrătorii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

One thought on “A ieşit la plimbare cu tractorul, fără a avea permis sau acte pe vehicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *