Scandal monstru făcut de un bărbat într-un bar de pe strada Onicescu. A amenințat o barmaniță cu acte de violență, iar după ce a fost scos afară s-a întors cu o bărdiță

masina de jandarmiUn bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, care în seara zilei de sâmbătă, 27 august, a provocat scandal într-un local de pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani, a fost ridicat şi condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde i-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.

like facebookLovindu-se de refuzul bărmăniţei de serviciu de a-l mai servi cu băuturi alcoolice, bărbatul şi-a luat singur o bere din frigider şi a ieşit afară, întorcându-se în scurt timp pentru a o ameninţa pe femeie cu acte de violenţă.

Scandalul a fost aplanat pe moment de agenţii unei firme de pază, care l-au scos pe scandalagiu din bar.

Ce nu a ştiut femeia, aflând după aproximativ o oră de la un alt client, a fost faptul că bărbatul în cauză, nemulţumit de intervenţia agenţilor de pază, s-a dus la un moment dat la autoturismul personal parcat în apropiere, din portbagajul căruia a scos o bărdiţă cu care ar fi intenţionat să intre din nou, dar a fost oprit de o persoană aflată în faţa barului.

Abia în acest moment femeia a conştientizat pericolul şi a sunat la 112, jandarmii identificându-l pe scandalagiu în apropiere, după care au ridicat în vederea confiscării bărdiţa găsită în portbagajul autovehiculului.

Recomandăm ca în astfel de situaţii să fie apelat în cel mai scurt timp numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, pentru ca forţele de ordine să poată interveni în timp oportun, îndepărtând potenţialul pericol pentru integritatea fizică a persoanelor sau bunurilor, se precizează într-un comunicat al IJJ Botoșani.

One thought on “Scandal monstru făcut de un bărbat într-un bar de pe strada Onicescu. A amenințat o barmaniță cu acte de violență, iar după ce a fost scos afară s-a întors cu o bărdiță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *