Indicatoare rutiere amplasate greșit în intersecția de la Orășeni Deal. Vicepreședinte CJ: Este regretabil că până acum nimeni nu a sesizat această eroare de amplasare

poze intersectie oraseni indicatoare rutiereReprezentanții  Consiliului Județean Botoșani, au fost luni prezenți pe DJ 208 C Botoșani – Orășeni Deal – Vorona, pentru a vedea la fața locului care este starea de fapt în ceea ce privește poziționarea panourilor de semnalizare a începutului și sfârșitului localității Orășeni Deal.

Angajații Direcției Județene de Drumuri și Poduri au fost mobilizați și lucrează la repoziționarea acestor indicatoare, astfel încât, până la sfârșitul acestei zile, problema să fie remediată.

like facebook”Acolo, într-adevăr există o problemă în ceea ce privește  semnalizarea începutului și sfârșitului localității Orășeni Deal. Este o eroare pe care ar trebui să ne-o asumăm cu toții, inclusiv autoritățile locale din comuna Curtești. Noi, cei de la Consiliul Județean și de la DJDP ne-am îndreptat cea mai mare parte a atenției către intersecția acestor două drumuri, și am încercat să facem tot posibilul pentru a fi evitate accidentele. Am amplasat indicatoare rutiere de avertizare, benzi rezonante și în final, câte două rânduri de limitatoare de viteză pe fiecare sens de deplasare către această intersecțiea declarat președintele Consiliului Județean Botoșani Costică Macaleți.

Așa cum a mai declarat și cu alte ocazii, și de această dată vicepreședintele CJ, Dorin Birta, a ținut să menționeze faptul că în intersecția de la Orășeni Deal vor fi montate și indicatoare rutiere suspendate (semn stop), cu lumini de avertizare intermitente.

”Aceasta investiție va fi realizată în termen de aproximativ o lună. Noi facem tot ce ne stă în atribuții la acest capitol, însă în ceea ce privește delimitarea localității, cred că era și de datoria autorităților locale de acolo să mențină o legătură strânsă cu noi și cu Directia Județeană de Drumuri și Poduri, să ne informeze asupra modificării intravilanului și să ne semnaleze faptul că acele indicatoare nu mai reflectă realitatea. Am făcut verificări și am constatat că ultima actualizare de PUG la Curtești a fost făcută în anul 2012. Este regretabil că până acum nimeni nu a sesizat această eroare de amplasare a indicatoarelor” a declarat vicepreședintele CJ Dorin Birta.

S-au purtat noi discuții cu locuitorii din zona intersecției drumurilor Curtești-Cristești – Botoșani-Vorona, fiindu-le reamintită necesitatea menținerii unei bune vizibilități a indicatoarelor rutiere, prin toaletarea periodică a copacilor și vegetației, potrivit unui comunicat al CJ.

poze intersectie oraseni indicatoare rutiere4

poze intersectie oraseni indicatoare rutiere2

poze intersectie oraseni indicatoare rutiere1

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *