Altarul de vară al Mănăstirii Zosin va fi sfințit. IPS Teofan, prezent la eveniment

manastirea zosin oameni hram botosaniSe împlinesc în curând doi ani de când s-a sfințit biserica nouă din cadrul „noului ansamblu” al Mănăstirii Zosin, iar în curând  Altarul de vară (Agheasmatarul) din curtea mănăstirii v-a îmbrăca și el veșmântul sfințirii în ziua de 16 august, zi în care sunt prăznuiți „Sfinții Martiri Brâncoveni” aceștia fiind ocrotitorii lui.

Firul istoriei recente a acestui sfânt locaș coboară până în anul 2012, când nevoile pastorale au determinat construirea unui altar deschis pentru buna desfășurare a slujbelor ce se săvârșesc în zilele de hram ale mănăstirii noastre, prilej cu care participă un sobor mai numeros de slujitori și un impresionant număr de credincioși pentru care biserica nouă este total neîncăpătoare.

like facebookEste unicul sfânt lăcaş din județul Botoșani cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni“, care adăpostește o părticică din sfintele moaște ale Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, care au fost dăruite de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul sfințirii bisericii noi în data de 8 noiembrie 2015 și care în această aleasă zi de prăznuire, vor fi expuse spre închinare într-o atmosferă cu totul solemnă, iar prin prezența acestora el devine unul dintre puținele locuri din Moldova ce deține un astfel de „tezaur”.

La acest binecuvântat moment, va fi prezent Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și alți ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ce vor fi înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi, cărora li se vor alătura autoritățile centrale și locale.

Cu aleasă bucurie creștinească invităm pe toți binecredincioșii care doresc să ia parte la un astfel de eveniment care se va desfășura după următorul program liturgic:

Ora 8:00 Oficierea Slujbei de Sfințire Altarului de vară;

Ora 9:00 Oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii;

”Nădăjduind că veți fi părtași la acest ospăț duhovnicesc împreună cu toți iubitorii de frumos și de adevăr, pentru a vă împărtăși din izvorul nesecat de daruri duhovnicești al credinței strămoșești bimilenare, ca să putem exclama într-un glas precum odinioară Apostolul Petru pe Muntele Tabor: „Bine este nouă să fim aici… în Biserica Slavei Tale Doamne”, asigurându-vă de toată prețuirea și dragostea noastră în Hristos Domnul slavei!”, declară stareț, Arhim. Teodosie Pleșca.

 

 

One thought on “Altarul de vară al Mănăstirii Zosin va fi sfințit. IPS Teofan, prezent la eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *