Director în Ministerul Fondurilor Europene chemat la Botoșani pentru proiectul de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare de la Dorohoi

liviu toma vicepresedinte cjDirectorul general în Ministerul Fondurilor Europene, Cătălin Gheran, va ajunge săptămâna viitoare la Botoșani pentru a găsi soluții în cazul proiectului ce vizează extindere și reabilitarea rețelelor de apa și canalizare în aglomerarea Dorohoi, proiect care înregistrează mari întârzieri. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean, Liviu Toma,  întârzierile sunt datorate suprapunerilor de proiecte pe fonduri europene. El spune că mai multe drumuri din Dorohoi au fost reabilitate pe fonduri europene, iar acum acestea trebuiesc sparte pentru lucrările la rețeaua de apă și canalizare.

Nova Apaserv cu ADI Aqua au făcut demersuri la minister iar săptămâna viitoare vom avea vizita directorului de resort Cătălin Gheran, pentru a găsi soluții tehnice  la fața locului. Prmăria a avut lucrări pe partea carosabil și  acum având lucrări pe POIM de apă și canal primăria are rețineri pentru a elibera autorizație de spargere, pentru că e posibil ca pe partea de refacere să fie  cheltuieli văzute ca neeligibile. La acea vreme, în 2010-2012. trebuiau făcute mai întâi lucrările de apă și canal apoi să vină cu tot ce înseamnă zonă de refacere. Din păcate, lucrările la apă și canal au întârziat datorită licitațiilor, contestațiilor și am ajuns în această situație neprevăzută. O situație similară este și la Flămânzi”, a spus Toma. 

 

like facebookLucrarea a fost atribuită societății comerciale Ludwig Pfeiffer SRL din Timișoara și face parte din proiectul european de 102 milioane de euro implementat de Nova Apaserv.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *