Situaţie incredibilă la Spitalul Judeţean! Angajat declarat cu discernământul diminuat

spitalul judetean mavromati botosaniCaz incredibil petrecut la Spitalul Judeţean Mavromati unde un fost angajat a fost declarat de către specialişti cu discernământul diminuat, însă a continuat să profeseze.

Este vorba despre un angajat al compartimentului juridic ce era anchetat într-un dosar de înşelăciune deschis în anul 2014.

Procurorii au dispus în timpul anchetei efectuarea unei expertize psihiatrice, iar conform speciliştilor suspectul prezenta discernământ diminuat. În cadrul anchetei erau peste 80 de părţi vătămate ce i-au dat bani juristului în eventualitatea angajării la o asociaţie pe care o deţinea, însă a luat banii şi nu s-a mai concretizat nici o angajare.

În cele din urmă ancheta a fost închis pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, iar părţile vătămate au fost îndrumate să se adreseze în materie civilă pentru a-şi recupera paguba. Totuşi procurorii au menţinut un sechestru aplicat pe un autoturism Matiz aflat în proprietatea bărbatului. În urma expertizei psihiatrice, judecătorul de cameră preliminară s-a sezizat din oficiu şi a fost deschisă o acţiune pentru obligarea la tratament medical a juristului.

like facebookConducerea Spitalului Judeţean Mavromati susţine că nu a fost informată oficial despre situaţia fostului angajat.
„Nu am primit nici o înştiinţarea oficială cu privire la fostul angajat. Dumnealui nu mai este angajatul nostru din octombrie 2016”, a declarat Corneliu Mihai.

Specialiştii în drept susţin că instituţia ar putea fi prejudiciată în perioada cât fostul angajat a activitat, în condiţiile în care el

” Se pune problema dacă a reprezentat instituţia, în calitatea de jurist, la semnarea unor documente oficiale. Înainte de expertiza psihiatrică nu se poate dovedi capacitatea de exerciţiu sau nu, însă după data expertizei este o problemă. Auditorii externi s-ar putea lega de acest aspect”, a spus un avocat.

Surse neoficiale din cadrum unităţii medicale susţin că din 2014, după declanşarea anchetei juristul nu a mai fost pus să semneze documente ci ţinea doar legătura cu executorii judecătoreşti la recuperea de sume din sentinţele judecătoreşti în favoarea spitalului.

2 thoughts on “Situaţie incredibilă la Spitalul Judeţean! Angajat declarat cu discernământul diminuat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *