Hoţ de icoane prins de poliţişti

talhar-arestat-prins-retinutUn bărbat a fost reţinut de poliţişti fiind suspectat de comiterea a cinci furturi. Bărbatul, de 51 de ani, din comuna Tudora a comis ultima faptă duminică când a pătruns, în ziua mare, într-o biserică şia furat două icoane. Acesta a forţat un geam lateral al lăcaşului de cult şi a reuşit să intre în interior.

Poliţiştii îl aveau în evidenţă şi cu alte patru furturi şi au decis reţinerea sa, urmând să înainteze propunere de arestare preventivă.

like facebook„Întrucât bărbatul este cercetat şi în alte patru cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat, poliţiştii au dispus faţă de acesta măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore în arestul IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să se propună o altă măsură preventivă.Cele cinci cauze penale au fost reunite şi se continuă urmărirea penală faţă de suspect sub aspectul săvârșirii a unei infracţiuni de furt şi a 4 infracțiuni de furt calificat”, se arată într-un comunicat al IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *