„Canada din inima mea. Rădăcini româneşti”, la Biblioteca Județeană, cu participarea unui cetățean de onoare al municipiului Botoșani

AFIS CANADAÎn urmă cu 150 de ani, Canada își proclama independența față de Regatul Unit al Marii Britanii. 1 iulie 1867 este data la care prin ”Actul Constituțional de la 1867” Canada este oficial proclamată Confederația Canada. Din Confederație făceau inițial parte doar patru provincii, Ontario, Quebec, Nova Scotia și New Brunswick, mai târziu alăturându-se  Confederația Northwest Territories, formată din Rupert’ Land și North-Western Territory, precum și Manitoba, British Columbia și Insula Vancouver.

Pentru a marca cei 150 de independență ai Canadei, Biblioteca Județeană “Mihai Eminescu” Botoșani, vă invită vineri, 30 iunie, la un moment aniversar “Canada din inima mea. Rădăcini românești”, începând cu orele 11:00, în Sala de Lectură.

Acest eveniment a devenit posibil graţie eforturilor extraordinare ale prof. univ. Vania Atudorei precum şi Ministerului Federal al Patrimoniului Canada, Asociației Române din Laval – Canada și Parlamentului Canadei.

like facebookProfesorul Vania Atudorei, microbiolog român, originar din Botoşani, actualmente director general al unei companii farmaceutice canadiene și profesor universitar la Gerald – Godin College din Laval – Montreal este un vechi și apropiat prieten al Bibliotecii Județene Botoșani. De-a lungul anilor, domnul Atudorei a întregit colecțiile Cabinetului Numismatic al bibliotecii cu numeroase exponate de valoare, având în prim plan statul canadian.

Cuvântul de deschidere al manifestării,  „Biblioteca spațiu multicultural fără frontiere”, va fi rostit de prof. Cornelia Viziteu.  Directorul Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani va evidenția multiplele proiecte naționale, dar mai ales internaționale in care biblioteca din Botoșani a fost implicată de-a lungul timpului, cu un exemplu recent, “Simpozionul Eminescu – Carte. Cultură. Civilizație”.

Vania Atudorei va susține Conferința “Canada 150 de ani”, o trecere în revistă a istoriei statului nord-american, dar si a relațiilor în toate domeniile și mai ales culturale pe care acesta le-a dezvoltat de-a lungul timpului cu România. Botoșaniul are, de altfel, o legătură specială cu Canada, prin prisma înfrățirii cu orașul Laval, din districtul Quebec.

Participanții la manifestarea de vineri vor putea admira și Expoziția  aniversara dedicată  fondării statului canadian și relațiilor bilaterale româno-canadiene. Organizată de Vania Atudorei, împreună cu Mihai Cornaci, custodele Cabinetului de Numismatică al Bibliotecii Județene Botoșani, expoziția se dorește a fi un scurt documentar al istoriei Canadei, format din piese filatelice originale, cărți poștale ilustrate, copii după acte oficiale și articole din presa canadiana, pliante și alte efemeride. Majoritatea exponatelor, care vor rămâne în colecțiile bibliotecii, au fost puse la dispoziţie cu amabilitate și prietenie de  Mélanie Joly, Ministrul canadian al Patrimoniului.

 

 

One thought on “„Canada din inima mea. Rădăcini româneşti”, la Biblioteca Județeană, cu participarea unui cetățean de onoare al municipiului Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *