Municipalitatea a pregătit Regulamentul de ridicare și blocare a mașinilor parcate ilegal pe domeniul public. Ce tarife sunt propuse!

hsr masina ridicata botosaniRegulamentul de ridicare a mașinilor și gestionarea parcărilor cu plată, care va fi publicat spre dezbatere publică, vine cu mai multe noutăți. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, tariful de parcare va rămâne neschimbat, respectiv 1,5 lei pe oră, în schimb vor fi amenzi substanțiale pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal pe domeniul public.

like facebookIntenționăm să pregătim redevența undeva între 10 și 20% , redevență plătită de Eltrans. Sunt discuții dacă această redevență va fi diferențiată pe încasările realizate din parcometre și pe operațiunea de ridicat autoturisme. Tariful va fi de 250 lei pentru ridicat autoturisme și 250 lei pentru transport la sediul Eltrans , adică 500 lei dacă se transportă mașina. Blocatul mașinii va fi în jur de 100 lei. Dacă mașina este doar ridicată și nu este transportată la sediul Eltrans, discutăm să avem un tarif mai mic. De asemenea, sunt discuții în ceea ce privește plata relocării autoturismelor în situații excepționale, atunci când avem solicitări de la instituțiile statului. Unui cetățean căruia i s-a ridicat mașina va trebui să plătească 500 lei plus amenda. Vom avea o abordare diferită față de situația din trecută. Vom ridica doar în situații excepționale și vom începe cu mașinile abandonate și dacă sunt mașini parcate neregulamentar, nu în parcările cu plată unde se pot bloca mașinile și nu avem nicio urgență”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Ridicarea mașinilor va începe cu zona ACR, acolo unde sunt mașini expuse la vânzare, deși există în zonă semn cu oprirea interzisă. Dispoziția de ridicare se eliberează de Poliția locală și Poliția municipală.

Cu siguranță vom începe cu zona ACR, pentru că acele mașini nu au numere de înmatriculare. Acesta este tertipul găsit de cei care le comercializează în zonă și mai ales că avem și oprirea interzisă. Așteptăm un punct de vedere și de la operator care își va face o serie de calcule și fundamentarea de cost în ceea ce privește aceste acțiuni”, a menționat viceprimarul.

Prețurile pot suferi modificări chiar în timpul dezbaterii publice precum și în ședința de Consiliu Local, inclusiv la redevență, tarife pentru ridicare și blocare. Noul regulament va intra în vigoare cel mai probabil în luna august.

 

3 thoughts on “Municipalitatea a pregătit Regulamentul de ridicare și blocare a mașinilor parcate ilegal pe domeniul public. Ce tarife sunt propuse!

  1. CONFORM UNEI HOTARARI JUDECATORESTI POLITIA LOCALA NUMAI ARE DREPTUL SA FACA ASA CEVA! E IN AFARA LEGII! DOAR POLITIA RUTIERA ARE VOIE! ASA CA POLITIA LOCALA SA ISI VADA DE PREVENTIE NU SA STEA LA PANDA! VETI MAI IESI PRIMAR SI CONSILIERI CA VA ZBURA PORCU!

  2. Da parcari ? ați făcut vre-un recensământ sa vedeți ca numărul parcărilor este de ~50% din totalul mașinilor înmatriculate ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *