Senatorul PNL Costel Şoptică atrage atenţia asupra discriminării crescătorilor de animale din Botoşani

costel sopticaSenatorul liberal Costel Şoptică vine în sprijinul crescătorilor de animale din judeţul Botoşani, atrăgând atenţia autorităţilor asupra discriminării acestora în urma unor decizii de ordin sanitar-veterinar. În acest sens, liderul PNL Botoşani s-a adresat, printr-o interpelare parlamentară, secretarului de stat Geronimo Răducu Brănescu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor(ANSVSA).

like facebookVă supun atenţiei o situaţie cu care s-au confruntat micii crescători de animale din judeţul Botoşani şi nu numai, care au fost pe nedrept discriminaţi printr-un document emis de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Actul de reglementare, care avea tematica „igiena şi sănătatea publică”, interzicea populaţiei să mai sacrifice porcinele crescute în gospodării, cu excepţia celor „provenite din exploataţii profesionale comerciale, care deţin un efectiv de peste 20 de porcine, şi care îndeplinesc condiţiile de biosecuritate şi cerinţele tehnologice minime pentru a fi autorizate sanitar-veterinar”. Crescătorii de porcine din judeţul Botoşani susţin că măsura respectivă este discriminatorie”, a arătat parlamentarul PNL Botoşani în documentul oficial înaintat conducerii ANSVSA.

Având în vedere situaţia expusă, senatorul Costel Şoptică l-a întrebat pe preşedintele ANSVSA cum a fost posibil emiterea ordinului respectiv fără informarea prealabilă a populaţiei şi fără a fi analizate consecinţele nefaste asupra crescătorilor de animale.

În această situaţie, foarte mulţi proprietari de animale din judeţul Botoşani care au crescut porci în propriile gospodării s-au văzut în imposibilitatea de a-i valorifica, nota respectivă interzicându-le acest lucru. Din punctul meu de vedere, prin acest document s-a dispus sancţionarea nedreaptă a crescătorilor de animale, oamenii fiind discriminaţi şi trezindu-se în imposibilitatea de a le valorifica în momentul în care porcinele erau deja pregătite pentru sacrificare”, a conchis preşedintele PNL Botoşani.

 

One thought on “Senatorul PNL Costel Şoptică atrage atenţia asupra discriminării crescătorilor de animale din Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *