FOTO O botoşăneancă a născut în Italia în plină stradă asistată de carabinieri

romanca nascut italia nicoleta dobandaO femeie din Botoşani, stabilită de 13 ani, în Italia a impresionat o ţară întreagă cu povestea ei. Nicoleta Dobîndă era însărcinată şi în timp ce se afla la o biserică din Roma au apucat-o durerile facerii şi s-a pornit spre spital. Nu a mai ajuns, aşezându-se jos pe trotuar

Când să ajung aproape de spital… m-am aşezat pe jos şi imediat, în două secunde, am născut. Au coborât carabinierii, erau în civil, au chemat ambulanţa şi m-am dus la spital”, spune Nicoleta Dobîndă.

A născut o fetiţă de trei kilograme, pe care a botezat-o Simona. Este al şaptelea copil al familiei. Poliţiştii italieni nu s-au mai confruntat cu o asemenea situaţie, dar au făcut tot posibilul să o ajute pe românca de 41 de ani.

Nu sunt expert în nașteri, nu știam cum să mă comport. Din fericire, am fost în contact cu serviciul de urgenţă, am găsit un medic şi mi-a explicat tot ce trebuie să fac”, afirmă Giuseppe Gambacorta, carabinier.

Plecată de 13 ani din Botoşani, femeia a născut chiar în ziua în care carabinerii au sărbătorit 203 ani de la înfiinţarea unităţii. Un moment simbolic pentru ei, relatat pe larg în presa din Peninsulă.

Pentru noi este o onoare că am făcut un asemenea gest. Pentru toți cei din serviciul de carabinieri a fost cu adevărat o onoare să ajutăm o persoană care se afla în dificultate. Doamna este foarte fericită și pentru eveniment, pentru că fetița este sănătoasă, ne-a mulțumit foarte mult”, adaugă Giuseppe Gambacorta, carabinier.

Românca locuieşte la periferia Romei şi doar soțul și fiul său cel mare au un loc de muncă. Familia nu are, aşadar, prea mulţi bani, dar vine în fiecare an în ţară, să-şi viziteze rudele.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *