A intrat cu viteză într-o curbă și s-a oprit cu mașina într-un gard. Șoferul era beat

dacia supernova accident gard1Accident produs de un șofer de 37 de ani,l care s-a urcat beat la volan. Bărbatul din comuna Havârna, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism  pe drumul comunal DC 1D, pe raza comunei, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, pierde controlul asupra direcţiei de mers, părăsește partea carosabilă pe sensul opus şi se izbeşte într-un gard al unei locuinţe.

like facebookÎn urma accidentului, conducătorul auto a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul municipal Dorohoi, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *