Contractul de finanțare al proiectului „Parc Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa”, din nou prelungit. La care obiective se mai lucrează

cornisa santier8Contractul de finanțare al proiectului „Parc Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa” va fi prelungit pentru a treia oară. Reprezentanții Primăriei vin cu un proiect prin care cer prelungirea contractului de finanțare a proiectului de la 30 iunie 2017 până la 30 august 2017.

Ei motivează că datorită ploilor abundente din luna iunie 2016 a fost necesară execuţia unor lucrări suplimentare in zona bazinelor exterioare şi amenajare plajă, heleşteu şi râu artificial şi drum acces principal.

Potrivit proiectului de hotărâre de CL, la această dată au fost finalizate: patinoarul artificial de agrement, terenurile de sport şi vestiare jucător, locurile de joacă pentru copii, amfiteatrul în aer liber , amenajare peisagistică, utilități, împăduriri .

La acest moment se lucrează la următoarele obiecte: Piscina acoperită – executată 100%, constructorul efectuează probe şi verificări privind etanşeitatea instalaţiei de apă şi remedieri acolo unde situaţia o impune. Obiectul încă nu este pregătit pentru predare, iat termenul estimat de constructor pentru remedieri este de aproximativ o lună.

like facebookBazine exterioare de agrement şi amenajare plajă – acestea sunt executate în procent de aproximativ 88%. Se lucrează la montaj rigole şi la montarea pavelelor.

Heleşteu şi Râu rafting – urmare a expertizei tehnice elaborate la solicitarea beneficiarului se implementeaza solutia tehnica pentru raul de rafting, respectiv betonarea acestuia si executarea lucrarilor complementare, structura de rezistenţă la heleşteu este executată 95%, structura de rezistenţă la râul artificial este executată 100%, structura de rezistenţă râu pasarele din beton armat este executată 98%. Rest de executat: montaj membrana, lestare cu saltele, alei perimetrale şi gard heleşteu. Constructorul estimeaza ca termen de finalizare 2 luni, tinand cont de tehnologia de executie.

Drumuri de acces – executat 95%, se finalizează accesul principal.

Amenajare alei pietonale şi parcaje auto – la alei din totalul de 7000 mp sunt executaţi 6400 mp. Au ramas de executat racordurile la alei din zona raului de rafting, lucrarile trebuind corelate cu executia raftingului. Parcajele auto sunt realizate 100%;

Asigurare utilltăţi – Alimentarea cu energie electrică, energie termică, alimentare cu apă, canalizare pluvială – finalizate 100%.

Pentru ca proiectul să devină funcţional este necesară finalizarea şi recepţia lucrărilor, motiv pentru care se impune prelungirea duratei de implementare până la 30.08.2017. Valoarea estimată necesară finalizării proiectului „Parc Regional de Agrement Turistic ŞI Sportiv Cornişa Botoşani” este de 3.000.000 lei (inclusiv TVA)”, se precizează în proiectul de hotărâre.

 

One thought on “Contractul de finanțare al proiectului „Parc Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa”, din nou prelungit. La care obiective se mai lucrează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *