Angajator amendat de Casa de Asigurări de Sănătate, după ce a fost reclamat de salariat

carmen nicolauDoi angajați și-au reclamat patronii la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate că nu și-au primit drepturile bănești aferente concediilor medicale. Carmen Nicolau, președintele CAS Botoșani, susține că unul dintre angajatori a fost sancționat cu 2500 lei, deși valoarea concediului medical pe care trebuia să îl achite angajatului era în jurul sumei de 400 lei. Cel de-al doilea angajator a fost sancționat cu avertisment, întrucât, susține șefa CAS, acesta a achitat concediul imediat după controlul efectuat. Carmen Nicolau afirmă că numărul angajaților care reclamă că nu le sunt plătite drepturile este mult mai mare, însă doar doi a depus sesizare în scris.

like facebookSunt încă situații în care angajatorii nu plătesc concediile medicale salariaților. Chiar dacă au fost două controale anul acesta, au fost doar două controale pentru că doar doi angajați au depus reclamații scrise. În ultimul timp vin destul de mulți și reclamă că angajatorul nu-i plătește concediul medical la timp, dar nu depune hârtie. Noi suntem aproape la zi cu plățile la concediile medicale, dar în multe situații angajatorii nici nu depun documentele pentru recuperarea sumelor. Nu știu cauza. De multe ori vine angajatul la noi și spune că nu a primit concediu medical, iar când verific angajatorul să vedem dacă a depus cererea sau nu, constatăm că angajatorul nu a depus cererea pentru recuperarea concediului medical”, a menționat președintele CAS Botoșani.

Cele mai multe reclamații privind neplata concediilor medicale vin din confecții și servicii.

 

One thought on “Angajator amendat de Casa de Asigurări de Sănătate, după ce a fost reclamat de salariat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *