Accident! A furat o mașină din fața unui magazin și a intrat cu ea într-un gard. Tânărul avea o alcoolemie uriașă

masina_gard_accidentInconștienă maximă din partea unui tânăr de 22 de ani. S-a urcat beat criță la volan, iar în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal din Ripiceni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a impactat gardul unei locuinţe.

Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că L.I. s-a urcat la volanul autoturismului fără acordul proprietarului, acesta fiind parcat, cu cheile în contact, în faţa unui magazin.

like facebookConducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior, a fost condus la Spitalul Județean  Botoșani unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie.

Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *