Ce se întâmplă cu terasele de pe pietonalele din Botoșani. Răspunsul primit de municipalitate de la ADR Nord-Est

terasa clienti
terasa clienti

Primăria Botoșani va solicita și punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, după ce răspunsul primit de la Agenția de Dezvoltare Nord-Est Piatra Neamț, cu privire la funcționarea teraselor de pe pietonalele din Botoșani, este nefavorabil. Viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, susține că, potrivit ADR Nord-Est, terasele de pe Pietonalul Unirii, Bancar și Transilvaniei nu pot funcționa până în luna iunie 2018, dat fiind faptul că au fost reabilitate cu fonduri europene. În aceste condiții, precizează Murariu, se va face o adresă către Ministerul Dezvoltării, în speranța că situația va fi deblocată, iar terasele de pe pietonale vor fi din nou deschise.

like facebookAm primit de la ADR Nord-Est Piatra Neamț răspuns la adresa noastră, prin care îi rugăm să analizeze câteva variante de deblocare a situației de pe cele trei pietonale reabilitate cu fonduri europene: Pietonalul Unirii, Pietonalul Bancar și Pietonalul Translvaniei. Ne răspund că în conformitate cu art.20 alin 12 din contractul de finanțare, unitatea administrativ-teritorială care a primit fonduri europene este obligată să nu înregistreze venituri și să nu înstrăineze sau să închirieze bunurile obținute prin contractul de finanțare. În concluzie, până la finalizarea perioadei de monitorizare a proiectului, perioadă care este de cinci ani, adică în cazul nostru până în iunie 2018, bunurile nu pot fi închiriate, concesionate, înstrăinate. Cu toate acestea, Primăria municipiului Botoșani va face demersuri, în continuare, și la Ministerul Dezvoltării, pentru amendarea acestui articol din contractul de finanțare. Sperăm ca demersurile noastre să aibă succes”, a menționat viceprimarul municipiului Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *