FOTO Tragedie! Unul dintre cei mai talentaţi sportivi botoşăneni a decedat la 15 ani

cosmin baiat mortSportul botoşănean este în doliu, după moartea fulgerătoare a unui a dintre cei mai talentaţi tineri legitimaţi la Clubul Sportiv Botoşani.

Cosmin Aluchenesei, de 15 ani, a decedat, luni dimineaţă, în spital după mai multe complicaţii apărute la o accidentare suferită la un antrenament.

Cosmin era unul dintre cei mai promiţători sportivi ai clubului fiind campion naţional la lupte, la juniori, şi anul acesta era cadet, fiind inclus în lotul naţional. Se antrena la Bacău, iar joi seară a suferit un traumatism la şold. A fost dus la un spital din Bacău unde i s-au administrat calmante şi i s-a spus că nu este nimic grav, doar să facă repaos. A venit în Botoşani, însă a început să se simtă din ce în ce mai rău.

like facebook A ajuns la Secţia de Pediatrie, unde potrivit apropiaţialor, a fost consultat de medici şi i s-a spus din nou că nu este grav. Starea sa a început să se înrăutăţească, iar luni dimineaţă, în jurul orei 5.00, a fost înregistrat decesul.

” Era unul dintre cei mai promiţători sportivi ai clubului. Nu cred că mai avem unul ca el. Făcea din pasiune. Şi familia lui îşi dorea să facă performanţă.Este păcat şi cu toţii suntem foarte trişti”, a declarat Mia Roată, preşedintele CS Botoşani.

3 thoughts on “FOTO Tragedie! Unul dintre cei mai talentaţi sportivi botoşăneni a decedat la 15 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com