Marțea neagră: Preacurvie sadea!

Dumitru Monacu- caricatura  Multe ar fi de spus despre meteahna omenească apărută pe pământ imediat ce Adam și Eva au avut concurență. Amantlâcul și sexul pe funcții din care să se poată suge … bani grei de la populime, sunt  nelipsite și în peisajul politic botoșănean, ofertele de servicii gen ”fac orice pentru postul sau funcția cutare” fiind deja banalități, aduse în discuție doar ca pe un element amuzant în întâlnirile private ale membrilor de partid. Dar, spre nemulțumirea unor cititori, nu despre preacurvia efectivă vom vorbi astăzi ci despre frățiorul sau  mai bine zis surioara ei geamănă, preacurvia politică. Și asta pentru că sunt total împotriva prezentării în spațiul public a problemelor sau … exercițiilor strict personale ale oamenilor. Sub plapuma sau în oala din bucătăria  unui cuplu, chiar dacă acesta este de conjuctură, nu ai voie să te uiți și cu atât mai mult să vorbești!

În ultimul an am urmărit cu toții așa cum rața își sucește gâtul după avion, combinațiile, cuplările și acuplările contra firii ale … manipulanților butoanelor, toate acestea  întărindu-ne (numai!) ideea că atât stabilimentul din fosta Casă a Căsătoriilor cât și cel din strada Teatrului ar trebui, pentru intrarea în normalitate, să-și monteze perdeluțe și felinare roșii la intrare! Au fost atât de multe situații care justifică afirmația de mai sus încât, dacă mai era cineva nelămurit, se va edifica în mod sigur după ce va citi exemplele prezentate în continuare. S-o luăm de la un nivel mediu : după orgia sexuală ”din picioare” la care au participat primarii cei desfrânați în ideologie, admisă prin lege timp de o lună când mulți aleși locali au schimbat trotuarul sau centura, a urmat numărul  de striptease ”Poză-n durligile goale, în parcare la Bucale” al unui consilier județean galben care imediat după ”evoluția” cu pricina și-a … rearanjat doctrina!  A concluzionat el, că roșul îl prinde mult mai bine! A urmat apoi campania pentru ”generale” când dezamăgit, un lider  a părăsit pentru ceva timp stabilimentul, supărat pe Alinuța cu punguța care l-a luat în brațe pe luceafărul stins din Ipotești, acesta rămânând și … bătut (la vot, desigur!) și cu banii luați. Pe partea opusă  a … centurii, fostul primar a fost efectiv ”ejaculat” (vorba lui Marean!) din cărțile de Kamasutra cu coperțile roșii, nedându-i-se nici măcar o pavelă din multrâvnitul trotuar. Apoi, după ce pesediștii i-au bătut la fundul gol pe liberali, același luceafăr stins precum farul spart al tractorului împotmolit pe toloacă, este surprins de jurnaliști când aluneca pe-o rază din biroul fostei colege de USL unde adăstase cu speranța că va căpăta măcar o măduvioară, dacă nu osul întreg!  Dinspre portocaliii decolorați vin și de acolo vești care să confirme că preacurvia se simte ca la ea în budoar în zona politică : un lider și-un lideraș și-au rotunjit precum … globul, gușele firmelor lor cu grăunțe roșii în urma mai multor contracte cu primari PSD.

Și urmează cireșele de pe tort sau ca să fim în ton cu subiectul, ”șnururile dintre fese”. Un ex-liberal susținut și aburcat prin funcții de împăratul care a vrut să instaureze dinastia în PNL a fost numit de către pesediști șef de județ, această mișcare producând  în casa roșie un cutremur soldat cu zgâlțâirea paturilor … neancorate. La realități!  În paranteză fie spus, dinastia de care pomeneam mai sus a fost acceptată public prin adeziuni și declarații ferme de susținere necondiționată venite din partea celor care se înfruptaseră hulpav din … zerul baciului. Pentru detalii, citiți presa de atunci. Închidem cercul acestor perversiuni politice cu o altă  secvență picantă, devoalată recent pe blogul unui jurnalist: adjunctul reprezentantului guvernului PSD în teritoriu este băgat  în ”foncție” prin eforturile și susținerea unui lider liberal!

Se pot numi toate aceste îmbârligături altfel decât preacurvie politică sadea???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *