Miercuri, vor suna sirenele pentru situații de urgență în județul Botoșani. Vezi în ce localități!

pompieri la interventieInstituţia Prefectului adresează un apel populaţiei să nu intre în panică pe parcursul zilei de miercuri, când vor răsuna alarmele de înştiinţare şi avertizare. În acest sens, Prefectura reaminteşte faptul că pe 19 aprilie se va desfăşura exerciţiul de protecţie civilă PROCIV 2017, organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), cu scopul de a pregăti cetăţenii pentru situaţii speciale.

Acţiunea care se desfăşoară la nivel naţional are ca scop să testeze şi să verifice echipamentele din componenţa sistemului de protecţie civilă precum şi modul în care reacţionează autorităţile implicate.

În judeţul Botoşani, în intervalul orar 10,00 – 12,00, se va auzi semnalul de alarmare al sirenelor electrice în oraşele Darabani, Ştefăneşti şi Flămânzi dar şi cele electronice, în municipiul Dorohoi, oraşul Săveni dar şi comunele Drăguşeni, Mileanca, Havârna, Ştiubieni şi Vlăsineşti. Aplicaţia va urmări în principal testarea sirenelor, dar şi modul în care se derulează fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi.

Sirenele electrice şi electronice se folosesc îndeosebi pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care ar putea pune în pericol viaţa persoanelor. Sistemul de alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă, dar şi pe timpul conflictelor armate, prin intermediul lor fiind transmise mesaje care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

like facebookAcest exerciţiu ajută la identificarea celor mai bune măsuri care trebuie să fie luate atât pentru protecţia populaţiei şi bunurilor materiale, cât şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Astfel de exerciţii se vor desfăşura şi în judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Iaşi dar şi Bucureşti.

Populaţia este sfătuită să rămână calmă, având în vedere că este vorba despre un exerciţiu,  potrivit unui comunicat al Cancelariei Prefectului.

 

 

One thought on “Miercuri, vor suna sirenele pentru situații de urgență în județul Botoșani. Vezi în ce localități!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *