Marțea neagră: Peneliștii și pedeliștii deciși să se rupă în … trei!

Dumitru Monacu- caricaturaNu este pentru nimeni un secret faptul că după ”răscoluția” lui Iliciliescu din 89, mișcarea liberală a fost în permanență marcată de rupturi, trădări, divorțuri, avorturi sau mariaje, amantlâcuri și coagulări efemere, de conjunctură. Asemeni juriștilor, unde au fost doi liberali, obligatoriu au fost trei puncte de vedere exprimate. Toate argumentate și susținute cu mult sârg de parcă adevărul, atunci când a apărut pe pământ, ar fi avut culoarea galbenă! Respectând cu strictețe acest tipar, liberalii botoșăneni, fragmentați în liberali naționali și liberali democrați (adică peneliști și pedeliști) au realizat fiecare în parte că luna (de fapt anul!) de miere s-a consumat în pat cu … dușmanul! Zavistia și dihonia au dat pe dinafară odată cu scrutinul recent încheiat, când cele două tabere conduse de pe margine de aspiranții la șefia județeană și-au dat la gioale oriunde s-au prins unii pe alții. Și în spațiul public și la întâlnirile de taină de prin localuri și în culisele scenei de vot. Aparentul duel Iliuță-Alecsandru a fost de fapt arbitrat la vedere, de cei doi parlamentari, Șoptică și Achiței.  În timp ce Flutur nu se dă ieșitului din culise, foștii membri ai Forței civice – surprinzător (sau nu!) s-au mutat cu micuțele lor bagaje în tabăra lui Iliuță (a se citi Șoptică!).  Fiecare dintre cei doi parlamentari a sperat că impunerea prin … vot  a omului lor, va rezolva ecuația fotoliului cu numărul 1 din Strada Teatrului. Din păcate pentru ei, teatrul străzii, imprevizibil ca de obicei, le-a transmis un mesaj total nedigerabil : lupta nu e deloc tranșată, diferența relativ mică de voturi dintre protagoniști fiind semnalul unei bătălii viitoare mult mai crâncene, acerbe  și  sângeroase.

like facebookPe fondul acestor lupte intestine care mi-au adus aminte de Siria unde cele două tabere se bat numai că așa vor americanii și rușii, falia galbenă se adâncește și în mod sigur cele două grupe (se va vedea cât de curând care e mică și care e mijlocie!) își vor lua jucărelele și se vor muta fiecare la … grădinițele lor, ori în strada Teatrului ori în Aleea Maxim Gorki.  Că mișcarea liberală a fost mereu dispersată în grupuri și …”grupuțe” nu mai este de mult o noutate. Un mare partid liberal în România e limpede că nu se poate dezvolta pe modelul PSD-ului și poate că e mai bine așa. Situația din prezent însă, este gravă și datorită faptului că, de câțiva ani de zile, un grupuleț de așa-ziși liberali a început să joace cu mult sârg pe partea stângă. Unit în cuget și-n simțiri cu PSD-ul, a.l.d.e. Tăriceanu face aproape imposibilă adunarea liberalilor sub un singur sceptru pentru simplu fapt că un partid cu o aripă pe dreapta și una pe stânga, paradoxal,  nu va putea niciodată să zboare ca un … fluture ci doar se va târî ca o larvă.

Bucuroși că stau cu un sfert de bucă pe fotoliul puterii, ALDE-iștii multisoțului Tăriceanu se autoproclamă urmași ai Brătienilor (exterminați tocmai de înaintașii lui Iliciliescu!) doar-doar unii primari hămesiți din păcătosul nostru… Jude(ț)le va urma calea. Că deh! Ciolanul e la mare căutare atunci când primăriile galbene primesc (dacă primesc!) trei boabe de fasole pe blidul lor galben.. Revenind la alegerile din PNL-ul (încă) întreg concluzia este catastrofală pentru că partidul cel dodoloț din 2014, se va rupe în .. trei! Adică doi (liberali naționali și liberali democrați) plus unul oferta ALDE care cu minciuni și gogoșele va mai ademeni vreun mișel flămând și hămesit pe care să ni-l prezinte tanti Lili drept marele câștigător al Loteriei politice locale.  Pe fondul acestor turbulențe mai e ceva de luat în seamă : dacă va scăpa basma curată, Flutur, nu cred  nicicum că o să stea departe de politica de …top!

Cum cele două bune surori – Zavistia și Dihonia au adăstat și pe la fosta casă a căsătoriilor, marțea viitoare vom trage o geană către PSD-ul cel (posibil) bicefal!

2 thoughts on “Marțea neagră: Peneliștii și pedeliștii deciși să se rupă în … trei!

  1. portocalii acum gălbejiti de oftică că nu mai sunt la butoane au facut doar gasti pentru a jefui populatia, banul public, sau inhaitat la taiat salarii, pensii….etc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *