FOTO Incendiul din Centrul Vechi, stins după două ore. O femeie a suferit atac de panică

pompieri incediu centrul vechi 120 de pompieri militari au acţionat, marți, cu patru autospeciale, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul unei clădiri din Centrul Istoric al municipiului Botoșani.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunțat despre producerea evenimentului 13.32.

like-facebookLa sosirea gărzii de intervenţie, ardea acoperișul pe o suprafața de cca. 80 mp, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga clădire, dar și la imobilele învecinate.

Pentru stingerea incendiului, îndepărtarea oricăror riscuri de reaprindere şi înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore.

Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de cantitatea mare de materiale combustibile din care era construit acoperișul, iar pe de altă parte de accesul limitat al autospecialelor din cauza ghivecele stradale din beton.

Pompierii au reuşit să salveze şi să protejeze bunuri materiale în valoare de aproximativ 1.500.000 lei. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la cca. 5.000 lei.

Proprietara unei locuințe a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale, la fața locului, de la paramedicii SMURD.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui coș de fum deteriorat.

 

One thought on “FOTO Incendiul din Centrul Vechi, stins după două ore. O femeie a suferit atac de panică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *