Marțea neagră: Încep luptele la baionetă în strada Teatrului sau continuă opereta?

Dumitru Monacu- caricaturaDupă operațiunea de lingere a rănilor și a clanțelor pe la Bucale,  iată că spuma liberală începe să se zbată de parcă chiar ar fi vie. Nu, nu e vorba de via  aia care  tare s-ar mai agăța de arac ci de o alta care vrea să-și înfingă precum săgeata înclinată, cârceii în … fotoliul cel pufos din strada Teatrului. Bătălia pentru funcția supremă în județ se va da, se pare între cei doi parlamentari din moment ce Viorel Iliuță s-a înscris în lupta de la municipiu ratând șansa vieții de a fi primul liberal botoșănean. Mă miră decizia lui mai ales prin prisma faptului că era, la momentul actual, cel mai potrivit pentru șefia PNL : liberal încă din anii 90, dublu licențiat (pe vremea când se făcea carte serioasă în centre universitare consacrate și nu exista moda introdusă de parveniții politici de a cumpăra diploma de la te miri ce facultate fantomă funcționând în căminul cultural de  prin Rătăciții din Vale!), nu a făcut afaceri cu statul, nu a stat la masă cu troglodiții, nu are fluturi în cap, lucrează în mediul privat. În plus, la cât este de muncă  în  organizația județeană liberală, un șef de week-end sub nicio formă nu ar reuși mare lucru. E nevoie de 7 zile din 7 pentru curățarea de uscături și altoirea copacului liberal în vederea intrării pe rod în  2020. Celor care vor fi avansat ideea că Iliuță nu e îndeajuns de puternic, le reamintesc faptul că, în perioada de tristă amintire liberală când  partidul a încăput pe mâini necioplite, absolut niciun galben cu pretenții nu a crâcnit în front! Indiferent că era parlamentar, șef mai mare sau mai mic  la CJ sau … ”directoraș” (vorba fostului!) la vreo instituție. Ba dimpotrivă, toți cei de pe poziții înalte se înghesuiau să sărute franțuzește ghiulul unui oportunist. Or, Iliuță n-a făcut asta, dovada fiind și schimbarea lui din funcția de manager al spitalului Mavromati. Din păcate,  candidatura  acestuia la municipiu s-ar putea să fie petarda aruncată diabolic pe scenă de vreunul din cei doi pseudobucureșteni, pentru a-și asigura susținerea organizației municipale. Dacă ar fi candidat pentru fotoliul cu numărul unu,  scrutinul electoral al galbenilor s-ar fi asemănat cu cel de la PSD când Dragnea a candidat singur și culmea, a câștigat! Numai că, tot ce se vede de dinafară este binișor deformat în interior la liberali prin simplul fapt că se va juca și pe fals și murdar și la cacealma!

like facebookMânăriile deja au început, întâlnirile de taină și urzelile sunt în toi, presa locală mercantilă se lasă intoxicată de articole comandate, în concluzie, se luptă la baionetă în tranșeele  galbene. Numai că, spre neplăcerea liberalilor care își vor da votul pentru președintele lor, baionetele ori sunt de lemn (blatul fiind un sport cu tradiție  – vezi ultimele alegeri!) ori sunt îndreptate către spatele rivalilor.

Tocmai de aceea, problema alegerilor interne din PNL nu e numai a liberalilor ci a tuturor oamenilor normali la cap din țara asta care realizează că urmașii lui Brătianu (așa, mai diluați cum sunt ei!) reprezintă (deocamdată!) singura variantă viabilă de contrabalansare a stângii. Un echilibru pe scena politică autohtonă e absolut necesar pentru mersul înainte al bicicletei neamului care, într-o singură roată nu ar putea ajunge decât în șanțul istoriei ceea ce nu merităm, oricât de balcanici, stângiști sau estici am fi noi, românii.

Revenind la acutele probleme ale prezentului este limpede că la nivel local nu se va schimba mare lucru, la fel cum, la nivel central, Ludovic Orban, omul care ar fi fost potrivit pentru funcția de președinte, va fi probabil dat la o parte de clicile și găștile dâmbovițene susținute orbește de cei din provincie. Cum un lider mesianic nu cred să apară în puținul timp rămas până la alegeri, PNL-ul, contaminat serios de politica sforarilor, încă  bâjbâie calea spre înălțimile de odinioară în timp ce ea (politica sforarilor) este tot mai vădit respinsă de liberalii de rând botoșăneni,  trași  de atâtea ori pe sfoară de câte vreun fitecine cocoțat prin  șmecherii de doi bani pe fotoliul cel pufos situat în strada Teatrului și nu în … teatrul străzii, că acolo se aplică alte reguli!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *