Vezi ce a stabilit comisia de anchetă în cazul studentului, de 22 de ani, mort în spitalul Sf Spiridon din Iaşi!

iulian amarieiSpitalul „Sfântul Spiridon“ a finalizat ancheta în cazul morţii studentului Iulian V. Amariei. Comisia numită pentru analizarea cazului medical a ajuns la concluzia că pacientul, în vârstă de 22 de ani, a murit după ce a dezvoltat o complicaţie foarte rară care apare după o intervenţie chirurgicală. Comisia formată din chirurgul Cris­tian Lupaşcu, medicul gastroenterolog Anca Trifan, epidemiologul Mihaela Pre­lipcean şi şefa UPU, dr. Diana Cimpoeşu, a concluzionat că tânărul Iulian V. Amariei şi-a pierdut viaţa după ce s-a confruntat cu o enterită acută ischemică, complicaţie în­tâlnită foarte rar după o intervenţie chirurgicală, după cum au apreciat medicii. „Comisia medicală constituită în baza deciziei managerului Spitalului «Sf. Spiri­don» a făcut o analiză a dosarului pacientului cuprinzând documentele medicale din cursul internării în Institutul de Gas­troenterologie şi Hepatologie şi din clinica chirurgicală.

De asemenea, s-a analizat raportul examenului anatomopatologic, extrem de important. Analiza cazului a evidenţiat disfuncţia organică multiplă, deci suferinţa tuturor organelor şi sistemelor, care a dus la decesul pacientului. Ceea ce este relaţionat cu disfuncţia organică multiplă este enterita acută ischemică“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, pur­tător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spi­ridon“. Potrivit medicului, în cursul inter­nării la IGH, pacientul a fost diagnosticat şi cu infecţie cu Clostridium difficile şi a fost tratat corespunzător. „De asemenea, an­cheta a evidenţiat realizarea investiga­ţiilor şi a tratamentului necesar în cele două clinici în care pacientul a fost internat şi în care a fost tratat de echipe complexe de gastroenterologie şi hepatologie, respectiv de chirurgie şi ATI“, a mai precizat şefa UPU-SMURD. Concluziile an­chetei interne de la Spitalul „Sfântul Spi­ridon“ în cazul pacientului Iulian V. Ama­riei vor fi transmise Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi şi familiei îndoliate.

like facebook Tânărul a fost internat în cel mai mare spital din Moldova în intervalul 6-27 februarie, acuzând dureri abdominale, după trei săptămâni de spitalizare pierzându-şi viaţa. Profesorul Ştefan Georgescu, chirurgul care l-a operat pe pacient, a subliniat încă din ziua decesului acestuia că tânărul a dezvoltat o complicaţie rară. „Este o complicaţie extraordinar de rară, cu o extindere nemaiîntâlnită, pentru că semne sunt nu numai la nivelul intestinului subţire sau a colonului, ci şi pe stomac, esofag, la nivel cardiac şi pulmonar. Eu nu aveam cum să-mi închipui o aşa evoluţie de-a dreptul dramatică“, declara atunci profesorul Ştefan Georgescu. Familia Amariei a depus pe 3 martie o sesizare la DSP Iaşi, prin care cere lămuriri în legătură cu moartea prematură a pacientului.
Sursa: ZiaruldeIaşi

One thought on “Vezi ce a stabilit comisia de anchetă în cazul studentului, de 22 de ani, mort în spitalul Sf Spiridon din Iaşi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *