Concursul ”Dezvoltare prin sport – Ștafeta Prieteniei”, de Ziua Mondială a Sindromului Down

concurs dawnAsociația „Down Activ” Moldova, în parteneriat cu  Direcţia  pentru Sport a Judeţului Botoşani, Special Olympics Romania, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani, Inspectoratul de Poliţie Botoşani – Serviciul Ordine Publica, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani , Filiala Crucea Roşie Botoşani si Colegiul Medicilor Stomatologi, organizează duminică, 19 martie, începând cu ora 11.00, în sala de sport a Școlii nr. 11 Botoșani, Concursul  “Dezvoltare prin sport” –  Ștafeta Prieteniei”.

like facebookActivitatea este organizată pentru a marca Ziua Mondială a Sindromului Down, care se sărbătorește în fiecare an pe 21 martie. Organizată pentru al treilea an consecutiv, competiţia urmăreşte creşterea importanţei sportului, mişcării fizice, activităţilor recreative în viaţa persoanelor cu nevoi speciale,  îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea progresivă a calităţii vieţii  sportivilor cu abilităţi scăzute, posibilitatea practicării diferitelor  forme ale exerciţiului  fizic şi a sportului, acoperind astfel trebuinţele multiple specific persoanelor cu dizabilităţi şi anume: MIŞCARE,  COMUNICARE şi INTEGRAREA  în SOCIETATE. Prin acest demers, organizatorii îşi propun să schimbe atitudinea societăţii faţă de persoanele cu Sindrom Down prin învăţarea modului corect de a interacţiona cu aceştia,  încurajarea prieteniilor între copii, înţelegerea şi acceptarea diferenţelor între oameni.

concurs dawnConcursul  „Ştafeta Prieteniei” se va desfăşura pe echipe, având în componenţă un copil cu Sindrom Down, un copil tipic si un pompier, un polițist ori un jandarm. Concurenţii îşi vor dovedi abilităţile sportive la următoarele probe: atletism – stafeta şi bocce.

Sursa> comunicat presa

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *