Cetăţean moldovean prins că stătea ilegal pe teritoriul României

În perioada 26 – 28 februarie 2010, efective din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, Serviciului pentru Imigrări Botoşani au desfăşurat în sistem integrat acţiuni preventiv-reactive al căror obiectiv l-a constituit diminuarea fenomenului infracţional şi asigurarea unui climat de siguranţă civică.

În urma acţiunilor desfăşurate în întregul judeţ în ziua de 27 februarie 2010,  precum şi în noaptea de 27/28 februarie, au fost constatate 18 infracţiuni şi au fost aplicate 185 sancţiuni contravenţionale însumând 34.790 lei. De asemenea, au fost identificaţi 14 autori ai unor infracţiuni, în cazul unuia dintre aceştia fiind luată măsura reţinerii în vederea arestării preventive.

Pe timpul desfăşurării acţiunilor, poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Botoşani au depistat pe Nina S. de 54 de ani, din localitatea Hancauţi, Republica Moldova, care avea dreptul de şedere pe teritoriul României, conferit prin viză, expirat de 14 zile. Acesteia i s-a eliberat o decizie de returnare de pe teritoriul României, cu obligaţia de a părăsi ţara în termen de 15 zile. Faţă de Nina S. a fost luată de asemenea măsura sancţionării contravenţionale cu avertisment pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 194/2002.