Agenți economici verificați de polițiști. Vezi rezultatul acțiunilor!

razie politie piataÎn scopul prevenirii și combaterii infracționalității comise în domeniile traficului și comerțului cu țigarete și produse din tutun, prelucrării și comercializării petrolului și produselor derivate, precum și producerii și comercializării alcoolului și băuturilor alcoolice, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților comise cu prilejul producerii, prelucrării și comercializării produselor agro-alimentare, în zilele de 6 şi 7 martie, poliţiştii din orașul Darabani, precum şi cei din cadrul Secţiei Rurale 7 Darabani au desfăşurat acţiuni punctuale pe raza de competenţă.

Poliţiştii au verificat 6 societăți comerciale, 23 de întreprinderi individuale, 2 persoane fizice autorizate şi 2 producători agricoli. De asemenea, au fost controlate în trafic, 37 de autovehicule.

like facebookÎn urma activităţilor, au fost constatate flagrant două infracţiuni, una de natură judiciară şi una la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 15.890 de lei, pentru abateri de la normele legale de comerţ sau normele rutiere.

Au fost confiscate bunuri şi sume de bani în valoare totală de peste 570 de lei.

Poliţiştii rutieri au dispus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în cazul a doi conducători auto, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani.

 

One thought on “Agenți economici verificați de polițiști. Vezi rezultatul acțiunilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com