Artista de 21 de ani care a făcut cunoscut basmul românesc la Manchester

daniela olaruDaniela Olaru este o tânără graficiană care a ajuns să impresioneze pe tărâmuri britanice prin talentul ei. La 21 de ani, este autoarea unei cărţi ilustrate cu poveşti şi a avut deja prima expoziţie personală.

O tânără de numai 21 de ani din municipiul Botoşani face adevărate capodopere grafice. Se numeşte Daniela Olaru şi a reuşit deja să impresioneze cu talentul ei în România dar şi în Marea Britanie. Sub penelul Danielei, poveştile românilor, dar şi o adevărată lume a fanteziei prind viaţă în noi şi interesante forme. Este o lume în care fiecare copil şi chiar adult şi-ar dori să păşească, scrie ziarul Adevarul.

Pianista pasionată de lumea poveştilor

like facebookDaniela Olaru este studentă în anul III la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iaşi, la secţia de grafică. Experienţa ei în lumea artelor plastice a început însă în copilărie, cu obişnuitele mâzgăleli pe pereţi. „Am început de mică, atunci când provocam destule pagube. Mâzgăleam absolut toţi pereţi. Dar nu credeam că voi urma acest drum”, spune Daniela Olaru. Şi asta fiindcă tânăra era pasionată şi de muzică clasică. Mai precis de pian.    A urmat încă din şcoala generală cursurile Liceului de Artă la secţia de pian. Talentul la muzică a făcut-o să participe la diferite concursuri, inclusiv naţionale, luând numeroase premii. Totul s-a încheiat însă cu o cruntă dezamăgire la unul dintre aceste concursuri. ”Am făcut şapte ani de pian. Am avut foarte multe concursuri la care am obţinut premii, inclusiv naţionale. Am fost şi la olimpiade. Dar la un concurs am fost descalificată dintr-o eroare şi atunci am decis să mă reorientez. Am fost dezamăgită”, spune Daniela Olaru. Din clasa a IX-a Daniela s-a îndreptat către pasiunea din copilărie, desenul. ”M-am transferat la domnul profesor Ciprian Andruşcă şi acolo s-au pus bazele. Am învăţat acolo cum se lucrează cu straturi de culoare, cu stropituri, cu laviuri”, adaugă tânăra.

Foto> Adevarul
Foto> Adevarul

De altfel, Daniela a ales grafica tocmai datorită impactului vizual pe care îl avea, dar şi pentru faptul că putea să-şi pună în practică toate fanteziile artistice. ”Mi s-a părut mult mai fin, mai rafinat. Cu un impact mult mai puternic. Şi grafica nu însemna doar creion, cum mulţi credeau, dar şi culoare foarte multă. Grafica constituie un mix, cu diferite medii pe care trebuie să le combini şi rezultatul este foarte interesant. În liceu, de exemplu, făceam naturi statice şi combinam acurelă cu creioane colorate, poate puţin acrilic, ne jucam cu colaje, postere. Ne jucam cu tot felul de medii. Din punctul meu de vedere grafica oferă o libertate mai mare decât pictura clasică”, spune Daniela Olaru. Temele predilecte ale Danielei sunt basmele şi lumea fanteziei. Trece tot prin filtrul personal şi reinventează personaje sau lumi întâlnite mai ales în poveşti. Tocmai această predilecţie pentru basmul românesc, dar şi pentru poveste a făcut-o pe Daniela să atragă atenţia în Marea Britanie.

”Zâna Zorilor” la Manchester

Mai precis în anul 2016 a reuşit să primească o bursă în Marea Britanie. Studenta botoşăneancă a plecat la Manchester cu o bursă Erasmus pentru şase luni la „Manchester School of Art”. Ajunsă în Albion, Daniela a făcut ceea ce ştie ea mai bine, să deseneze. Şi a făcut-o atât de bine încât a reuşit să-i uimească pe englezi. În special temele alese au fost considerate fascinante. I-a încântat pe britanici cu povestea ”Zâna Zorilor”, narată cu ajutorul graficii. ”Am început să pregătesc totul ca pentru proiectul de licenţă. Am ales basmul cunoscut românesc Zâna Zorilor a lui Ioan Slavici. Am zis că este un proiect interesant. Îmi place lumea basmului şi mai ales ei nu ştiau mai nimic despre cultura românească. Merita să le arăt această bogăţie a basmului românesc. Sunt ilustraţii de fapt, iar ei au fost foarte interesaţi de acest proiect. I-a fascinat povestea.

Mă întrebau la un moment dat de ce împăratul din poveste cu un ochi râde, iar cu altul plânge. Era interesaţi de final şi de motivele şi simbolurile din basm. Proiectul s-a concretizat într-un „dummy-book”, adică un prototip de carte cu un mix din lucrări terminate în acuarelă dar şi schiţe“, spune Daniela Olaru. Cartea a fost legată şi are deja coperţi lucrate, dar momentan este la stadiul de prototip. Studenta botoşăneancă este încântată că a reuşit să atragă atenţia asupra culturii tradiţionale româneşti şi asupra lumii basmului. „Eu mizam pe stilul acesta figurativ de poveste tradiţională. La un moment dat spuneau că stilul meu seamănă cu cel din poveştile ruseşti“, spune Daniela.

In lumea basmului

Daniela Olaru şi-ar dori să continue aceste proiecte în lumea fanteziei. Visul ei este să deseneze cărţi pentru copiii şi nu numai, având ca temă de inspiraţie basmul românesc. „Chiar aş vrea să merg pe această latură fiindcă mă atrage foarte mult. Mă gândeam să scriu la edituri, poate voi ajunge să colaborez cu cineva“, spune Daniela Olaru

Expoziţie personală la 20 de ani

Deşi a început să studieze temeinic grafica în urmă cu doar 6 ani, Daniela Olaru are deja un palmares extraordinar. Talentul şi munca susţinută, cu multe nopţi petrecute în faţa planşei pentru desen, i-au adus în anii liceului numeroase participări la concursuri şi premii la nivel naţional. În urma unui concurs, Daniela Olaru, la numai 20 de ani, a organizat prima expoziţie personală de grafică. ”Am reuşit să beneficiez de această expoziţie personală, anul trecut, la Mediaş. S-a numit «Templele Iaşilor» şi am prezentat monumente şi edificii importante din acest oraş”, spune Daniela Olaru. Tânăra artistă are suficiente lucrări, urmând să planifice a doua expoziţie personală.

”Este puţin confuz”

Artista botoşăneancă a apreciat condiţiile desebite puse la îndemâna studenţilor de universitatea britanică, în contrast cu lipsurile materiale din şcolile româneşti. ”Este cu totul altă lume. Dispuneam de numeroase facilităţi. Nu se compară cu nimic, de la mici detalii până la întreg. Totul este foarte modern, dispuneam de calculatoare foarte puternice şi imprimante de toate tipurile, pentru tot felul de planşe. Săli de gravură mari şi profesorii foarte deschişi, ofereau suport în permanenţă. Când m-am întors acasă a fost puţin confunz, fiindcă acolo chiar m-am folosit de numeroase workshop-uri şi era posibil să-ţi faci chiar propria carte”, spune Daniela Olaru. Pe viitor artista îşi va continua totuşi studiile în România, sperând în colaborări pe ceea ce-şi doreşte cel mai mult, grafică în lumea basmului şi a fanteziei.

Sursa> Adevarul

 

One thought on “Artista de 21 de ani care a făcut cunoscut basmul românesc la Manchester

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *