Consilieri nemulțumiți de gropile din oraș. Flutur: Asta nu înseamnă că primăvara a venit de vreo trei săptămâni, iar noi am stat și ne-am uitat cum răsare soarele

daniel botezatu catalina lupascu clProblema gropilor apărute pe străzile din municipiul Botoșani a fost ridicată miercuri, în ședința de Consiliu Local, de mai mulți aleși locali. Consilierul local Ioan Brânzei a atras atenția asupra gropilor de lângă șinele de tramvai și a cerut reprezentanților Primăriei Botoșani luarea de măsuri.

Haideţi să facem ceva cu gropile de pe lângă şinele de tramvai! S-au înmulţit şi unele sunt extrem de periculoase”, a spus Brânzei.

Și consilierul PNL, Gabriel Alecsandru, a ridicat problema unor străzi aflate la periferia orașului care, spune el, sunt impracticabile.

Odată cu venirea primăverii, majoritatea străzilor periferice din municipiul Botoşani, şi aici mă refer la cele neasfaltate, sunt aproape impracticabile, cel puţin cele unde se execută lucrări de aducţiuni de apă şi canalizare sunt impracticabile. Sper să se intervină pentru pietruirea acelor străzi, pentru că şi cetăţenii care locuiesc în acele zone sunt plătitori de taxe la acelaşi nivel cu cel care stă pe Unirii sau într-o zonă din centru”, a afirmat Alecsandru.

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, s-a arătat deranjat de interpelările consilierilor și le-a răspuns că se va interveni după un program, așa cum s-a întâmplat în fiecare an.,

Noi avem un program foarte clar şi proceduri în ceea ce priveşte intervenţia pe drumurile neasfaltate. Vom interveni. Zăpada s-a topit de trei zile. Acolo unde nu avem lucrările noastre, vorbim de cele de la Nova Apaserv, avem protocoale făcute cu constructorii care trebuie să ne redea strada cel puțin la forma inițială. Vom intra pe procedură și vă mulțumim frumos că ne reamintiți. Asta nu înseamnă că primăvara a venit de vreo trei săptămâni, iar noi am stat și ne-am uitat cum răsare soarele”, a spus Flutur.

Eugen Țurcanu i-a replicat primarului: ”Vă rog să ne scuzați domnule primar, domnule viceprimar, că semnalăm anumite aspecte”.

 

2 thoughts on “Consilieri nemulțumiți de gropile din oraș. Flutur: Asta nu înseamnă că primăvara a venit de vreo trei săptămâni, iar noi am stat și ne-am uitat cum răsare soarele

  1. Sa se paveze cu dale de la Victor,ca doar el le produce,si siguranta cetateanului promisa in Campanie,va fi sigura. Sa si le puna in cap,cei ce astupa gaurile de pe asfalt cu pietre.Astfalul,nu era bun;traiasca Videanu,care a introdus inlocuirea lui,cu fel de fel de pietre.Doar este unul din patronii Rocilor!Cele f.bune pleaca la export,celelalte,le aranjam prin tara.

  2. Str graniceri in continuarea str alexandru cel bun este impracticabila . Dupa o iarna grea aceasta strada de pamant arata ca dupa un bombardament si este plina de gropi . Este prinsa in program pentru reabilitare ? E

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *