APIA: Deţinătorii de teren agricol şi neagricol din județ pot solicita finanţare pentru împădurire

apia-botosaniAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botosani, informează pe  deţinătorii de teren agricol şi neagricol din judet ca pot solicita finanţare pentru împădurire până la 31 martie. Cei interesaţi pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020.

Scopul ajutorului îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole și neagricole şi formelor asociative ale acestora pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite.

Beneficiarii măsurii pot fi:

Deţinătorii publici de teren agricol şi neagricol. În categoria deţinătorilor publici de teren sunt incluse unităţile administrativ-teritoriale ale comunelor, oraşelor, municipiilor (respectiv, nivel LAU 2) şi alte persoane juridice de drept public, precum şi formele asociative ale acestora. Beneficiarii publici sunt eligibili doar pentru Prima 1.

Deţinătorii privaţi de teren includ persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, alte persoane juridice de drept privat, precum şi formele asociative ale acestora.

Schema vizează înființarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure (TP) pe terenurile agricole și neagricole sau perdele forestiere de protecție (PFP) pe terenurile agricole și neagricole.

Sprijinul acordat prin schema de ajutor de stat este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime, după cum urmează:

Prima de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, care acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire (denumită Prima 1).

Prima anuală, pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi (denumită Prima 2).

Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect tehnic de împădurire, care înglobează toate costurile aferente Primelor 1 și 2 plătite pe toată durata de aplicare a contractului de finanțare de 12 ani, este de 7.000.000 EUR.

Eligibilitatea terenurilor

Terenul agricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren din categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente şi pajişti permanente, care au fost folosite în scopuri agricole pe parcursul ultimilor 2 ani. Acesta trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în urmă cu cel puţin 2 ani (minim 2 campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă), iar pentru acest teren să fi fost respectate în această perioadă, standardele de eco-condiţionalitate relevante;

Terenul neagricol eligibil destinat împăduririi reprezinta o suprafaţă de teren care nu este utilizată în scop agricol (dar inclusă în blocurile fizice identificate în LPIS – Land Parcel Identification System) sau care are utilizare agricolă şi are categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente si pajişti permanente, fiind identificabilă în LPIS, dar pentru care nu a fost asigurat un nivel minim de întreţinere prin respectarea standardelor de eco-condiţionalitate relevante pe parcursul ultimilor 2 ani (minim 2 campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă).

Terenurile agricole şi neagricole definite mai sus propuse pentru împădurire trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– să fie în proprietatea solicitantului sau să fie la dispoziţia acestuia, pe toată perioada derulării contractului de finanţare;

– suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie, trebuie să fie de cel puţin 0,5 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită de cel puţin 0,1 ha;

– suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure, trebuie să fie de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită de cel puţin 0,5 ha.

Această schemă de finanţare este implementată prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org – secţiunea Măsuri de sprijin şi IACS – Măsuri delegate din PNDR. Depunerea Cererii de Finanţare se realizează pe suport de hârtie la Centrul Judeţean Botosani. Această cerere va fi însoţită de proiectul tehnic de împădurire.

Sursa: comunicat APIA Botoșani

 

 

One thought on “APIA: Deţinătorii de teren agricol şi neagricol din județ pot solicita finanţare pentru împădurire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com