Încep înscrierile pentru examenul de definitivare în învățământ. Anunțul Inspectoratului Școlar

inspectoratul scolar- scandal scoala 13 Botosani 001Inspectoratul Școlar Județean Botoșani dă start înscrierilor la examnenul de definitivare în învățământ. Potrivit IȘJ, în Monitorul Oficial al României a fost publicat  Ordinul ministrului educației naționale nr. 3114/19.01.2017 privind modificarea și completarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ.

like facebookPrin urmare, în conformitate cu art. II, alin 1, candidații care depășesc vechimea  de 7 ani de predare efectivă la catedră cu statut de cadru didactic calificat, precum și candidații care au susținut  examenul național de definitivare în învățământ în trei sesiuni fără să promoveze, dar care au finalizat de fiecare dată reluarea stagiului de practică cu durata de un an școlar, se pot înscrie pentru susținerea acestui examen în sesiunea 2017”, se precizează într-un comunicat al IȘJ.

Înscrierea se va face la unitatea de învățământ. Dosarele de înscriere vor fi depuse de către unitățile de învățământ la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani până cel târziu în data de 9 februarie 2017.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *