Președintele CJ, impresionat de activitatea neurochirurgului de la Spitalul Județean: Vreau să-i întind o mână de ajutor

medicul Petre Kiss
medicul Petre Kiss

Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, s-a declarat impresionat de activitatea neurochirurgului Petre Kiss, de la Spitalul județean, și dorește să-i oferte sprijinul de care acesta are nevoie de pe poziția sa de șef al județului. Macaleți l-a inivitat pe neurochirurg la biroul său pentru a-l cunoaște personal și pentru a-i întinde o mână de ajutor.

like facebookL-am chemat pe neurochirurgul de la Spitalul Județean, Petre Kiss, pentru  că vreau să îl cunosc și eu, și dacă pot să-i ofer ceva de pe poziția de președinte de CJ sau în mod particular să o fac. Aștept să spună el de ce are nevoie și vreau să-i întind o mână de ajutor. Am citit că îi trebuie bani pentru cărți. Mi s-a părut ceva… ieșit din normalitate. Am auzit din presă de activitatea lui și faptul că operează un neurochirurg la noi mi se pare excepțional”, a spus Macaleți.

Șeful CJ spune că medicii de această specialitate vin mai rar la Botoșani, iar acesta trebuie ajutat inclusiv cu o locuință.

Medicul Petre Kiss are 33 de ani și a venit anul trecut de la Cluj pentru Spitalul Județean ”Mavromati”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *