De la 1 februarie 2017, persoanele fizice nu vor mai trebui să plătească taxe la eliberarea pașapoartelor

imigranti pasaportDe la 1 februarie 2017, persoanele fizice nu vor mai trebui să plătească taxe la eliberarea pașapoartelor, potrivit unui act normativ recent publicat în Monitorul Oficial. În afară de acestea, cetățenii vor scăpa de numeroase alte taxe necesare pentru eliberarea unor acte civile,

Începând cu 1 februarie 2017, cetățenii nu vor mai plăti taxele obișnuite la eliberarea pașapoartelor, actelor de cetățenie și a altor acte civile, potrivit Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017 şi va intra în vigoare la 1 februarie 2017.

like facebookConcret, începând de luna următoare, persoanele fizice nu vor mai plăti: taxa pentru eliberarea unui pașaport electronic, a unui pașaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei, procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice străine, eliberarea de adeverințe, precum și alte servicii prestate de autorități; taxele pentru acordarea cetăţeniei române şi pentru redobândirea acesteia; taxa aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ sau înregistrarea cererii pentru aplicarea apostilei; taxa pentru cazierul judiciar/fiscal; taxele aplicate supralegalizării sigiliilor şi semnăturilor de pe un act oficial; taxele pentru identificarea unei persoane pe teritoriul României; taxele consulare şi de cetăţenie, percepute la misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României în străinătate, spre exemplu: taxele pentru înregistrarea cererii de eliberare a unei cărți de identitate sau a unei cărți electronice de identitate, taxele pentru eliberarea unui paşaport sau a unui titlu de călătorie, sau taxele pentru legalizarea semnăturii de pe un înscris sub semnătură privată, potrivit avocatnet.ro. 

 

 

One thought on “De la 1 februarie 2017, persoanele fizice nu vor mai trebui să plătească taxe la eliberarea pașapoartelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *