Acuze grave între medicii de la Maternitate. O doctoriţă ar trata copii doar cu tratamente naturiste

maternitateAcuze gave între medici la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean Mavromati. Un medic a formulat o plângere către conducerea spitalului în care o acuză pe şefa secţiei de neonatologie că tratează bebeluşii prin metode de medicină alternativă, lucru ce încalcă practica medicală.

Mai mult decât atât, medicul ce a depus reclamaţia, Eugen Prăjinaru, susţine că a fost nevoit să intervină, ca şi alţi colegi, să schimbe deciziile medicului Dana Burlacu, reuşind să salveze pacienţii.

„Dr. Dana Burlacu a indicat în numeroase cazuri la nou născuţi, chiar şi cu suferinţă severă, tratamente homeopate, neglijând medicaţia consemnată în tratatele de neonatologie şi protocoalele secţiei. Asistentele secţiei au primit indicaţii stricte în legătură cu administrarea aceste medicaţii naturiste, medicaţie care nu este aprobată de CNAS. Această atitudine a medicului şef de secţie este extrem de periculoasă pentru pacienţii nou născuţi”, se arată în reclamaţia despusă de medicul Eugen Prăjinaru.

Acesta susţine că are şi dovezi cum colega sa prescrie astfel de tratamente şi spune că membrii conducerii unităţii medicale ar trebui să ia măsuri urgente.

De celalată parte, reprezentanţii unităţii medicale spun că sesizarea medicului va fi analizată de o comisie specializată.

like facebook„A fost înregistrată o plângere la secretariatul unităţii, care a fost trimisă către cei abilitaţi. În aceste zile se va întruni Comisia Medicamentului din cadrul spitalului, care va analiza plângere, precup şi probele prezentate de domnul doctor şi vor dispune ulterior de măsurile care se impun”, a precizat medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Mavromati.

Cei doi medici nu au dorit să dea declaraţii pe marginea acestui subiect.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *