Un tiner de 27 de ani din localitatea Costesti- republica Moldova a fost prins, simbata, de politistii din stefanesti, in timp ce conducea o masina desi nu avea permis si era beat crita, se arata intr-un comunicat al Politiei. Poliţiştii din oraşul Ştefăneşti au oprit in trafic, pe DN 29 E in localitatea Stinca, autoturismul marca Mercedes 300 D care circula din direcţia Ripiceni către Vama Stinca-Costeşti. Cu prilejul activităţilor de legitimare, conducătorul auto nu a prezentat permisul de conducere şi nu a putut face dovada faptului că deţine acest document.
Cu ocazia testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,40 mg/l alcool in aerul expirat, acesta fiind de asemenea condus la Spitalul Comunal Truşeşti unde i-au fost recoltate probe biologice de singe in vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de sofer au fost intocmite acte procedurale sub aspectul săvirşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană avind o imbibaţie alcoolică peste limita legală.