Prefectul Nechifor: Botoşănenii au dreptul să plătească şi cu cardul la instituţiile statului. Rog să se ia măsuri

dan-nechiforPrefectul Dan Nechifor face un apel public către toate instituţiile şi unităţile administraţiei locale pentru a-şi asigura dotările necesare astfel încât botoşănenii să poată plăti şi cu ajutorul cardului serviciile de utilitate publică, impozitele şi taxele. O lege în acest sens a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie şi trebuie respectată de către toţi operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi de instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată.

like facebookActul normativ prevede că băncile acceptante de carduri sunt obligate să instaleze, la cererea instituţiilor publice, terminale de plată, aşa numitele P.O.S.-uri, în cel mult 30 de zile de la formularea solicitării. Atât refuzul băncilor, cât şi refuzul instituţiilor vizate de legea 209/2016, de a instala şi de a utiliza aceste mijloace de plată, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenzi între 20.000 şi 50.000 de lei.

„Date fiind riscurile în cazul neconformării, am transmis înainte de Sărbătorile de iarnă o informare către toate primăriile din judeţ pentru a anunţa intrarea în vigoare a prevederilor. Dacă până la 1 ianuarie această modalitate de plată era opţională, începând cu acest an, este obligatoriu să se pună la dispoziţia publicului dotările necesare pentru plata cu cardul.”, a explicat prefectul Dan Nechifor.

Sursa: comunicat Cancelaria prefectului

 

 

2 thoughts on “Prefectul Nechifor: Botoşănenii au dreptul să plătească şi cu cardul la instituţiile statului. Rog să se ia măsuri

  1. Ordonanta lui Ciolos pentru plata obligatorie cu cardul trebuie abrogata imediat.
    Bai prefectule, cum te-ai gindit tu ca un nenea Mihai de la Cucuietii din Deal trebuie obligatoriu sa-si plateasca darile cu cardul???
    Du-te prin toate satele din judet, instruieste-i pe oameni, pe unii invata-i carte ( ca nu mai stiu sa citeasca), deschide-le conturi personale si dupa aceea obliga-i sa -si plateasca datoriile cu cardul. E de risul curcilor!!!
    De altfel, nu inteleg de ce te mai intereseaza asemenea aspecte pentru ca, oricum, trebuie sa pleci. Si asta cit mai repede!

  2. Inca din prima zi lucratoare am intampinat dificultati in a plati o taxa la primaria din localitate cu banii jos,dar nu cu cardul pe motiv ca nu au incheiat anul fiscal 2016 si nu au primit actualizate programele….la noi in RO electronica ne pune piedici mari in loc sa ne ajute…..eu voi pierde o alta programare la o alta institutie care se obtine cu greu….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *