Un producător de brânzeturi din Botoşani mizează pe vânzări de 80.000 de euro la trei ani de la înfiinţare

cascaval- fabrica de lactateCompania Viofanny Lact Prodcom, deţinută de soţii Ştefaniea şi Viorel Şfabu, merge spre vânzări de aproape 80.000 de euro anul acesta, din producţia şi comercializarea de brânzeturi din lapte de vacă, precum caşcaval, telemea, caş, urdă, rulade şi brânză de burduf, scrie Ziarul Financiar. Fabrica de brânzeturi din localitatea Săveni, judeţul Botoşani, a fost înfiinţată acum trei ani, în urma unei investiţii de circa 18.000 de euro din capital propriu, potrivit reprezentanţilor companiei.

like facebook„Noi producem tradiţional, nu industrial. Făbricuţa noastră are o capacitate de procesare de o tonă de lapte pe zi. Pe timp de iarnă mai scad producţiile, iar vara şi primăvara cresc. Laptele îl colectăm din zonă de la noi, de la crescătorii noştri. Şi băiatul nostru are o microfermă, achiziţionăm lapte şi de la el. Noi lucrăm mai mult în familie, suntem şase angajaţi“, a declarat pentru ZF Viorel Şfabu, unul dintre cei doi acţionari ai companiei.

Compania vinde brânzeturile depozitelor şi magazinelor de proximitate din judeţele Botoşani, Iaşi şi Suceava, precum şi la târgurile de profil organizate cu diferite ocazii în Bucureşti, Piatra-Neamţ, dar şi alte oraş. Prezenţa tot mai frecventă a produ­cătorului la târgurile ali­men­tare, sprijinită de dorinţa oamenilor de a consuma produse sănătoase, a fost unul dintre principalii factori care au dus la creşterea vânzărilor companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *