Micii reporteri, cu colinda la o bătrânică ce se zbate în singurătate

cu colinda micii reporteri buzzCei mai mici reporteri din oraș, copiii care scriu la ziarul Buzz, singura publicație destinată copiilor și adolescenților din Botoșani, au fost cu colinda la bunica Adela, o bătrână pe care ei au întâlnit-o prin intermediul prietenilor de la Asociația Happy, cei care, de trei luni, îi duc, zi de zi, o mâncare caldă.

bunca adela micii reporteri buzzBunica Adela trăiește din ajutorul social, într-o cămăruță la caminul de nefamiliști în care nu are nici televizor, nici radio și suferă de singurătate.  Întâlnirea cu bătrâna pentru un reportaj pe care îl veți putea citi în următorul număr al ziarului Buzz, i-a marcat pe micii reporteri.bunica adela micii reporteri

Impresionați de singurătatea în care se zbate zi de zi, copiii i-au promis bătrânei că vor reveni în micuța ei locuință. Au făcut-o acum într-un grup numeros și au colindat-o iar casa sa a devenit neîncăpătoare.



Bătrăna a lăcrimat ascultându-i în ușa metalică a locuinței sale, după care i-a primit pe toți pentru câteva povești de viață.

Micii reporteri i-au adus cu această ocazie fiecare ce a avut din adela ungureanupuținul lor de acasă: fructe, dulciuri, coronițe de brad,
ornamente, cozonaci, cărți, dar și un aparat de radio la care să poată asculta știri și muzică. Altfel spus, să-i treacă zilele mai ușor în compania unui prieten cum este radioul.

Întâlnirea s-a încheiat cu promisiunea fermă că vor reveni de fiecare dată când ziarul Buzz apare, pentru a-l citi și ea de acum în colo, dar nu numai. La bunica Adela, micii reporteri găsesc mereu o poveste de viață, o poezie scrisă de ea, un gând frumos pe care să-l poarte în suflet.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *