Povestea necunoscută din spatele anchetei Poliţiei în cazul celor cinci femei tâlhărite

talhar-prins-la-suceava2Poliţiştii au publicat, munca din spatele anchetei ce a dus la prinderea celor trei tâlhari care au comis cinci tâlhării în municipiul Botoşani şi una în Suceava. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual au dezvăluit munca poliţiştilor implicaţi. Conducerea sindicatului i-a catalogat pe poliţiştii botoşăneni ca fiind un exemplu de dăruire profesională şi umană şi fac cinste uniformei.

Zi liniştită de decembrie, în Botoşani. Evenimente sporadice sunt anunţate prin dispeceratul Poliţiei. Nimic deosebit… Până la ora 17.00, când o bătrânică de 89 de ani ajunge la spital. Trei indivizi au urmărit-o până în uşa apartamentului său, au bătut-o cu o cruzime de neînţeles, apoi, după ce femeia şi-a pierdut cunoştinţa, i-au furat bijuteriile pe care le avea asupra ei.

talhar-adus-la-politie-morosanuPoliţia municipiului Botoşani intră în alertă. Judiciariştii care asigură serviciul evenimentelor ajung rapid la sediu. Lucian Posteucă şi Constantin Batcă sunt poliţişti de peste 10 ani. Destul ca să perceapă gravitatea situaţiei. Pleacă rapid în teren, pentru a nu pierde primele informaţii. Acestea sunt esenţiale.
Se mobilizează şi echipajele de ordine publică, dar bătrâna nu-şi aminteşte nimic despre agresori. Doar numărul lor..sunt trei şi sunt teribil de agresivi.

După doar două ore, o nouă victimă apare. Pentru judiciarişti, devine clar că urmează o mobilizare generală. Probabil aceiaşi trei indivizi au atacat din nou o femeie în vârstă. Acelaşi mod de operare. Doar că i-au smuls poşeta din mână. Nu poate spune foarte multe despre agresori. Printre lacrimi, povesteşte că totul s-a petrecut fulgerător şi că nu-şi aminteşte decât durerea. Cruntă, arzătoare..Şi loviturile, care parcă nu mai încetau..

talhari-dusi-la-judecatoria-botosaniComisarul şef Dragomir ajunge şi el de urgenţă la sediul Poliţiei municipiului Botoşani. Este şeful Biroului de Investigaţii Criminale. Adică al judiciariştilor.. Face munca aceasta de mult timp.. A trecut şi prin misiuni internaţionale. Cu toate astea, chiar şi pentru el, agresivitatea celor trei indivizi, pe care îi caută acum, rămâne de neînţeles… Toată echipa lui e deja „la bază”. Toată lumea caută cu înfrigurare indicii, informaţii. Se împânzesc print tot oraşul.
Iar tot oraşul află. Botoşănenii ar vrea să ajute, dar feţele celor trei rămân, în continuare, trei mari necunoscute.

Orele trec. În următoarea zi, coşmarul pare să continue. În numai două ore, la vreme de seară, tâlharii mai atacă trei femei. Le iau poşete, bijuterii. Şi agresează. Cu înverşunare, gratuit, inutil. Una dintre femei ajunge la spital, cu faţa tumefiată de lovituri.
Amploarea faptelor aduce cu sine mărirea echipei. Comisarul şef Cristian Paraschiv şi subcomisarul Ioan Aniţei muncesc împreună de 20 de ani. Ultimul conduce Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Botoşani. Deşi competenţa în cercetarea faptelor rămâne la Poliţia municipiului Botoşani, nimeni nu poate sta deoparte. Experienţa şi plusul de informaţii pe care le poate aduce orice poliţist devin extrem de preţioase.
Se compară date, se caută moduri de operare similare, se încearcă creionarea unor portrete robot. Nimeni nu renunţă, deşi niciuna dintre victime nu poate da nici cel mai mic amănunt despre cum ar putea arăta cei trei tâlhari.
Din negura care învăluie evenimentele, se desprinde la un moment dat o certitudine. Cei trei se folosesc de taxiuri pentru a se deplasa. Încep investigaţiile printre cei din breaslă, dar timpul se scurge cu prea multă repeziciune faţă de necesarul pe care îl au toţi la dispoziţie. Gândul că oricând ar putea lovi din nou e un catalizator asiduu şi toată lumea rămâne pe poziţii.

Ionescu Ştefan şi Maxim Cezar sunt poliţişti de doar patru ani. Şi-au ales munca de judiciar şi sunt ofiţeri la Serviciul de Investigaţii Criminale. Stau lângă „seniori” şi le urmează indicaţiile pas cu pas. Şi învaţă. Ştiu că nu se vor întâlni cu asemenea cazuri prea des. Nici nu doresc asta. Tot ce-şi doresc acum e să ajungă la cei trei. În mintea lor, stăruie imaginea femeilor care le-au dat viaţă. Sunt conştienţi că doar un dram în plus de noroc nu le-au scos, pe oricare dintre ele, în calea celor trei indivizi. Imaginea se contopeşte cu cea a femeilor de pe paturile de spital şi devin mai îndârjiţi.
Sunt chemaţi. Vor pleca cu comisarul şef Paraschiv, la Dorohoi. În tot schimbul de informaţii, de supoziţii, de puţinele probe pe care le au acum, apare ceva. O posibilă legătură.

like facebookLa Dorohoi, celălalt municipiu al judeţului, comisarul Dinel Scripcaru lucrează, cu echipa sa, la propriile evenimente. De două zile sunt însă conectaţi şi la ceea ce se întâmplă în Botoşani. Nici nu ar putea să fie altfel. Resimt, alături de colegii lor, atât presiunea publică din jurul evenimentelor, cât şi dorinţa acerbă de a-i vedea cât mai curând după gratii pe cei trei. Scripcaru conduce investigaţiile criminale, la Dorohoi, iar de două zile, împreună cu subcomisarul Adrian Doloi, şeful Poliţiei Dorohoi, încearcă să filtreze şi să valorifice orice informaţie despre care cred că ar putea contribui la aflarea tâlharilor.
E vineri, 16 decembrie 2016. La Biroul de Investigaţii Criminale Dorohoi este adus Moroşanu Dragoş. Are 20 de ani. În casa sa au fost găsite nişte carduri ale unui bărbat din Dorohoi. E audiat de doi dintre poliţiştii Biroului, fiind bănuit de săvâşirea unei tâlhării, la care lucrau pentru probațiune de ceva vreme.
Corneliu Maxîn şi Ionuţ Pădurariu sunt poliţişti de mai puţin de 10 ani. Destul cât să „adulmece” mai mult decât lasă să se vadă chiar şi un hoţ cu state vechi. Simt că Moroşanu ar putea fi unul dintre cei trei pe care-i caută Botoşaniul, aşa că dau semnalul.
După orele de audiere şi după probele puse în faţă, Moroşanu cedează. Îşi recunoaşte faptele. Nimeni nu răsuflă însă uşurat.
Ceilalţi doi erau identificaţi, dar încă liberi.
Investigaţiile continuă cu şi mai multă determinare. Se obţin însă date noi şi, prin folosirea metodelor ţintite de anchetă, poliţiştii reuşesc localizarea celor doi, în judeţul Suceava.
Aniţă Constantin, zis „ȚONȚON”, şi Iasciuc Mircea Ionut, zis ”BUZĂ”, se aflau în Suceava. În disperarea dată de conştiinţa faptului că fuseseră „aflaţi” şi în încercarea de a obţine mijloacele necesare pentru a fugi cât mai departe, mai încearcă încă o lovitură. Ultima, însă! Sunt prinşi.
Ziua de sâmbătă, 17 decembrie, îi găseşte în arestul IPJ Botoşani, pe Moroşanu Dragoş, Aniţă Constantin şi Iasciuc Mircea Ionuţ. Sunt arestaţi preventiv şi sunt cercetaţi pentru tâlhărie calificată.
Aceeasi zi îl găseşte pe poliţistul Lucian Posteucă la spital. După prima cafea „odihnită” din această săptămână, a cumpărat două buchete de flori şi a plecat să-şi viziteze ultimele lui bunici. Una are 73 de ani, iar celalată 89…

CRONOS TÂLHĂRII:

14.12.2016, orele 17:30 – Grunn Elisabeta de 73 ani, din Botoşani. Atacată în faţa curţii. Spitalizată.

14.12.2016, orele 17:00, Gropper Țilia, 89 de ani, atacată în faţa locuinţei. Spitalizată.

15.12.2016, ora 17.00, Purav Maria de 58 de ani, din mun. Botoșani, atacată în timp ce intra în imobilul in care locuiește.
15.12.2016, ora 18.15, Joian Mihaela, de 40 de ani, din mun. Botoșani, atacataă în timp ce se afla pe scara imobilului in care locuieste.

15.12.2016, ora 18.50, Gherman Mariana, de 47 ani, din mun. Botoșani, atacată in timp ce se deplasa pe stradă, înspre locuinţă. Spitalizată.

POLIŢIŞTI:
Comisar şef Dragomir Florian – şef BIC – Poliţia mun Botoşani
Ag. şef Batcă Constantin, ag. şef adj. Lucian Posteucă, BIC Botoşani

Subcmisar Aniţei Iona – şef SIC Botoşani
Cms. şef Paraschiv Cristian, insp. Ionescu Ştefan şi insp. Maxim Cezar, SIC BT

Subcomisar Doloi Constantin Adrian, împuternicit la comanda Poliţiei mun. Dorohoi.
Comisar Scripcariu Dinel-Constantin, împuternicit la comanda B.I.C. din cadrul Poliţiei Muncipiului Dorohoi

Subinspector Maxîn Corneliu, ofiţer în cadrul B.I.C. Dorohoi, încadrat în strucutirle M.A.I. din anul 2009, (promovat în corpul ofiţerilor din anul 2016)

Ag. şef adj. Pădurariu Ionuţ-Constantin, agent în cadru B.I.C. Dorohoi.

One thought on “Povestea necunoscută din spatele anchetei Poliţiei în cazul celor cinci femei tâlhărite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *