Agenții economici din municipiul Botoșani, verificați de polițiști. Ce au găsit oamenii legii într-un depozit!

8 decembrie 2016

razie politie piataPoliţiştii din municipiul Botoşani, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoşani au acţionat, miercuri, pentru prevenirea și combaterea faptelor de încălcare a normelor legale de comerț.  Acţiunea s-a desfăşurat pe raza municipiului Botoşani.

În intervale orare prestabilite, au fost legitimate 107 persoane şi au fost controlaţi 36 de agenţi economici şi 32 de producători.

like facebookPoliţiştii au constatat 40 de fapte contravenţionale, fiind aplicate sancţiuni în cuantum total de 10.700, cele mai multe pentru încălcarea normelor legale de comerţ.

De asemenea, în timpul efectuării controalelor, a fost depistat A.M. de 41 de ani, din municipiul Botoșani, care deţinea, în incinta unui depozit comercial,  255 de litri băuturi spirtoase, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă.

În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori marcaje false, a peste 200 litri băuturi spirtoase, urmând a se propune soluţie procedurală, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani.

 

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia