Carte scrisă de o adolescentă, lansată de Ziua României

ilonaChiar pe data de 1 decembrie, vă invităm la o lansare de carte. Una scrisă de Ilona Dănilă, o tânără de 15 ani, membră a cercului de jurnalism “Micii reporteri”,  aflată la debut editorial.

Elevă a Colegiului A.T. Laurian, Ilona Dănilă locuiește la Vorona și este redactor al ziarului Buzz de la 11 ani. În prezent, realizează și prezintă emisiunea “Antiteze”, una de comentarii, analize și opinii, pentru Telebuzz.ro și face parte din trupa de teatru antic Katharsis coordonată de profesoara Coca Dorica.

Evenimentul de lansare a cărții sale de debut nu a fost ales întâmplător pentru data de 1 decembrie, ziua națională a României. Tânăra este și membru în organizația Acțiunea 2012, pledând în continuu pentru un ideal  puternic al sutelor de români de dincolo de granițe: unirea Basarabiei cu România.

Cartea pe care Ilona Dănilă o lansează se numește “Ploaie de cuvinte” și este realizată la editura Smart din Gura Humorului. Face parte din proiectul “Cărțile Buzz” al Asociației Buzzmedia și spune povestea unei tinere care are de trecut peste obstacolele ce i se pun în față de-a lungul vieții sale. Încearcă să le depășească ținând fruntea sus,  dar nu reușește, fiind prea mult pentru un suflet de copil. Lipsa afecțiunii, lipsa înțelegerii și lipsa libertății îi rup aripile încetul cu încetul.   Este o carte de proză care va fi lansată, joi, 1 decembrie, la Roca (pietonalul Unirii, lângă Biserica Cuvioasa Parascheva), de la ora 13.00.

Sunt așteptați toți cei care au suflet curat și dorința de a încuraja tinerele talente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *