Deputatul PNL Cristian Roman: PNL și dreapta în Botoșani a atras cele mai mari fonduri pentru sănătate

conferinta-pnl-botosani-cristian-romanDeputatul liberal Cristian Roman susține că sănătatea este prioritatea de bază a PNL și că liberalii pun preț pe iunvestiții și pacient. El a spus, sâmbătă, într-o conferință de presă, că liberalii au atras cele mai mari fonduri pentru spitale.

PNL și dreapta în Botoșani a atras cele mai mari fonduri pentru sănătate, pentru reabilitarea spitalelor. Sunt medici aici care pot confirma. Eu am fost internat aici și operat și vă pot spune că este mult mai curat decât în alte spitale.  Asta este comparația între noi și ei. Punem preț pe investiții, punem preț pe pacient”, a spus Roman.

El a atras atenția că schimbarea lui Viorel Iliuță din funcția de manager al Spitalului Județean a fost făcută prin metode cu efecte grave pentru spital, acelea de a opri finanțarea.

Au fost perioade în care s-au zbătut din răsputeri să schimbe managerul și să taie finanțările, că altfel nu putea în niciul fel. Au reușit într-un final să îl schimbe pe Viorel Iliuță care poate a fost unui dintre cei mai buni manageri pe care i-a avut spitalul vreodată”, a mai spus Roman.

like facebookDe asemenea, el i-a acuzat pe social- democrați că urmăresc divizarea Spitalului Județean, pentru a obține ei controlul asupra unor unități medicale.

conferinta-pnl-botosani-cristian-romanAm informații despre încercarea PSD-iștilor, care durează de ceva luni și sper că s-au oprit acum cu Guvernul Cioloș, de a-și rupe fiecare câte o bucățică din Spitalul Județean, unul să își ia pediatria, unul să își ia psihiatria și așa mai departe. Sunt niște încercări de genul acesta”, a mai comentat Roman, care este convins că o divizare a spitalului va însemna pierderea de fonduri importante.

La conferința de presă au participat și canidatul PNL la Camera Deputaților Mirela Saucă, medicul Monica Adăscăliței, medicul Gina Puflea, medicul Radu Malancea și medicul Valerian Andrieș.

2 thoughts on “Deputatul PNL Cristian Roman: PNL și dreapta în Botoșani a atras cele mai mari fonduri pentru sănătate

  1. Mai Roman, esti sigur pe prostiile pe care le debitezi? Ia mai gindeste-te putin si mai taie coada vulpii ca este prea lunga! Sa stii ca Iuiuta a fost unul dintre managerii slabi ai spitalului, daca mataluta stii cu ce se maninca managementul.
    Nici cu actualul manager nu ne mindrim, ca nici el nu stie ce este ala un management modern, de tip european.

  2. pnl a facut avere numai pentru ei si cumătri , neamurile, clinetela voastră atât domnule roman lor ! valea florilor a ciu ninvestitie e??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *