Stocul de combustibil pentru incălzirea corpurilor ce aparţin Grupului Şcolar Şendriceni este pe terminate, drept care directorul unităţii şcolare a incercat să facă demersuri la autorităţile judeţului in vederea deblocării unor sume debani pentru achiziţionarea de combustibil. Potrivit lui Sergiu Lungu, directorul Grupului Şcolar Şendriceni, pentru a putea lua combustibil pe datorie, trebuie să achite restanţele pe care le are la furnizor de anul trecut, in cuantum de aproape 60.000 de lei. Problema este că primarul din Şendriceni nu vrea să semneze decat pentru deblocarea a 18.000 de lei in acest sens, bani insuficienţi insă pentru ca furnizorul să mai vrea să acorde Grupului Şcolar.
"Am vorbit cu domnul prefect, am vorbit cu preşedintele Ţabuleac, cu directorul de la Finanţele şi sunt de acord să ne dea 50.000-60.000 lei să achit datoria veche ca să pot lua combustibil, dar domnul primar de Şendriceni se teme că nu va avea bani de salarii, nu e de acord, el a făcut documentaţie numai pentru 18.000 lei. Eu nu inţeleg, dacă el este primar şi dacă are in administrare şcolile, ataţia copii cum răspunde in faţa părinţilor care l-au ales dacă el nu vrea să dea bani la şcoli", a spus Sergiu Lungu, directorul Grupului Şcolar Şendriceni.
Prefectul Cristian Roman a invitat la discuţii pe primarul din Şendriceni pentru a-i explica că sumele ce vor fi transferate din trimestrul doi in trimestrul unu in vederea achiziţionării de combustibil pentru incălzirea unităţii şcolare, vor fi recuperate printr-o hotărare de Guvern ce va fi iniţiată in scurt timp.