Ceasul care a fost purtat de poetul Mihai Eminescu, scos la licitaţie

Mihai EminescuMarţi, 22 noiembrie 2016, în cadrul licitaţiei „Istoria Românilor”, Casa Artmark va scoate la vânzare şi un ceas de buzunar, despre care afirmă că a aparţinut lui Eminescu. Licitaţia va avea loc la Athénée Palace Hilton Bucureşti, de la ora 20.30. Preţ de pornire: 5.000 de euro.

Organizatorii afirmă că oferă spre vânzare „Ceas de buzunar ce a aparţinut poetului Mihai Eminescu, cu dedicaţie din partea junimiştilor: «Maestrului slovei», datat 1876. Mecanism cu armare manuală având 15 rubine, serie carcasă 12902. Ceasul este gravat pe capacul din spate cu iniţialele poetului, «M. E.», încadrate de motive florale. Acesta vine însoţit de cutie şi cheie pentru întoarcere.

like facebookPiesă unicat ce a aparţinut celui mai important poet român, oferită cadou poetului din partea membrilor societăţii «Junimea», în anul 1876. În anul 1876, Eminescu era director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul «Curierul de Iaşi», continuând totodată să publice în revista «Convorbiri Literare». Piesa de faţă a fost expusă în cadrul expoziţiei «Eminescu în arhive şi biblioteci particulare», în Rotonda MNLR (Muzeul Naţional al Literaturii Române) în anul 2012.”

Sursa: historia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *