Doina Federovici: „Vrem ca în 2020 să avem 1 milion de români cu salariu peste 1.000 euro”

doina federoviciPreședintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a anunțat că principala țintă a Programului economic al PSD este ca în 2020 să avem peste 1 milion de români cu salariul peste 1.000 euro. Social- democrata consideră că decalajul mare dintre salariile din România față de cele din Uniunea Europeană reprezintă principala cauză privind plecarea tinerilor la muncă în străinătate, fapt care afectează coeziunea familiilor din România, dar și contribuțiile pentru bugetul de pensii.

În Europa un tânăr poate câștiga de 3-4 ori mai mult pentru aceeași muncă pe care o face aici. Deci dacă vrem să nu ne mai plece tinerii din țară, atunci trebuie să avem o politică de creștere a salariilor, nu de înghețare sau tăiere cum am văzut la tehnocrați sau la cei de la PDL, actual PNL. Din acest motiv avem zeci de mii de familii cu probleme în România, iar contribuțiile pe salarii și celelalte taxe plătite de tinerii plecați din țară ajung la pensionarii străini, nu la cei români”, a subliniat Doina Federovici.

Întrebată cum comentează faptul că și PNL și tehnocrații promit creșteri salariale, senatorul PSD a arătat că acele promisiuni intră în contradicție cu comportamentul real al celor care promit. „Cum să îi credem pe liberali sau pe tehnocrați că vor crește salariile când ei s-au opus în Parlment la majorările cu 15% pentru personalul din învățământ și la creșterea bazei de calcul pentru sporurile primite de cei care lucrează în sănătate? La ei vorbele sunt contrazise de fapte. Noi însă chiar am făcut ceea ce am spus: am reîntregit pensiile și salariile tăiate de guvernarea PDL, actual PNL, iar apoi am crescut pensiile și salariile, dar și alocațiile pentru copii” a subliniat Doina Federovici.

De unde vin banii pentru majorările salariale?

Reprezentanta social-democraților botoșăneni a mai arătat că, cel puțin până în prezent, PSD este singurul partid care a arătat de unde vor veni banii necesari pentru majorările salariale și creșterea pensiilor. Astfel, potrivit senatorului, ar fi trei surse principale de venituri suplimentare la bugetul de stat consolidat: 1. Investițiile realizate din fonduri europene; 2. Investițiile prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții; 3. Investițiile publice. Toate aceste trei tipuri de investiții aduc venturi în plus la bugetul de stat. De pildă, construcția unui spital din fonduri europene înseamnă TVA pe materialele și serviciile de construcții, dar și impozit pe profitul obținut de constructor sau de ceilalți furnizori de servicii. Acest lucru se întâmplă în cazul tuturor investițiilor realizate.

Creșterile de salarii permit creșteri de pensii

În plus, mai spune Doina Federovici, creșterile de salarii înseamnă, implicit, contribuții mai mari la bugetul de pensii. Nu trebuie uitat și faptul că din surplusul obținut din aceste majorări de salarii, cetățenii pun, de regulă, 20% deoparte, iar restul merg în consum. Tot ce se cumpără este purtător de TVA și de impozit pe profitul producătorilor. Iar asta înseamnă mai mulți bani la buget care va permite creșterea pensiilor. „Rezultatul obținut în urma acestor cicluri economice este că vom avea mai mulți români în clasa de mijloc și reducerea decalajului față de Uniunea Europeană” a mai spus Doina Federovici.

Sursa: Comunicat de presă PSD Botoșani

2 thoughts on “Doina Federovici: „Vrem ca în 2020 să avem 1 milion de români cu salariu peste 1.000 euro”

  1. Oh my God…vreți sa fiți 1 milion de neamuri și nemurele angajați la stat pe funcții și salarii babane? Salarii echitabile…voi luați 200 de milioane pe luna și alții nu au după ce bea apa (dacă o au și pe aia) . Nu ne trebuie mai mult de 200 de parlamentari…cu salariul de la restul de 266 de parlamentari hrăniți o comuna intreaga lejer… sau investiți banii în societăți sa dați locuri se munca… nu v-ați saturat de furat și de mâncat de pe spatele calicilor?

  2. Cred ca vor sa mareasca salariul acelui milion de romani care au ocupat acel milion de locuri de munca promise de acelasi partid (e drept, in alta combinatie) in campania electorala din 2012!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *