Pagube în patru comune din județ, după fenomenele meteo de la sfârșitul săptămânii trecute

pasuni-unundate-jijia-4Sute de hectare de păşuni și zeci de kilometri de drumuri comunale şi săteşti au fost afectate de fenomenele meteo de la sfârșitul săptămânii trecute. De asemenea, au mai fost distruse trei poduri şi două podeţe, potrivit unor estimări ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

like facebookȘeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, col. Mihail Cristian Amarandei, a declarat că pagubele s-au produs în perioada 12 – 14 noiembrie, în zonele Blândeşti, Păltiniş, Băluşeni şi Hilişeu – Horia.

La Blândeşti, ca urmare a revărsării râului care traversează localitatea și a scurgerii apei de pe versanți au fost distruse două podeţe, 100 de hectare de păşuni și fânețe şi 300 metri de drum sătesc.

În comuna Păltiniș au fost afectate drumurile sătești și comunale, în timp ce la Bălușeni sunt afectate trei poduri și aproximativ 10 km drum sătesc și comunal iar la Hilişeu Horia au fost distruse două poduri şi 30 kilometri de drum sătesc şi comunal, trei kilometri de drum naţional şi 100 de hectare de păşuni şi fâneţe.

Prefectul județului, Dan Nechifor, a dispus constituirea unei comisii de evaluare a pagubelor.

 

One thought on “Pagube în patru comune din județ, după fenomenele meteo de la sfârșitul săptămânii trecute

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *