Alerta: Un angajat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta si-a impuscat colegul si a disparut cu 12 pistoale si 240 de cartuse

Tragedie la Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta. Joi, puţin inainte de ora 5.00, subofiţerul din tura de serviciu a constatat că in punctul exterior de pază din curtea Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, comandantul pazei era decedat. Totodată, s-a constatat şi lipsa unui alt subofiţer. Din verificările preliminare a rezultat că din corpul de pază au fost sustrase 12 pistoale cal. 7,65 mm, marca Carpaţi, un pistol de exerciţiu şi 240 de cartuşe. Au fost alarmate efectivele Inspectoratului de Poliţie alJudeţului Botoşani şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, dispunindu-se măsuri specifice. La faţa locului se află in prezent echipele de cercetare compuse din specialişti criminalişti, ofiţeri de poliţie şi un procuror de la Parchetul de pe lingă Tribunalul Botoşani. A fost sesizat Parchetul Militar de pe lingă Curtea Militară de Apel Iaşi, fiind aşteptat să sosească şi un procuror militar.