Copilașul fără faţă a fost dorit. Părinții știau că e posibil să vină pe lume cu malformații

operatie-interventie-chirurgicala-mediciMedicii ieşeni de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ spun că părinţii bebeluşului cu malformaţie cranio-facilă rară care a fost operat zilele trecute au fost conştienţi de la începutul sarcinii că sunt şanse ca micuţul să se nască cu anumite malformaţii. De asemenea, aceştia susţin că sarcina a fost una urmărită.

„Pacienta a efectuat pe durata sarcinii atât ecografii fetale, cât şi RMN fetal. Deşi s-a ştiut că va prezenta o malformaţie, din ce am înţeles de la medicii curanţi şi de la părinţi, a fost un copil dorit şi, ca urmare, şi-au asumat acest risc“, a precizat dr. Că­tălina Ionescu, medic primar pediatru şi purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sf. Maria“.

Nou-născutul din Botoşani prezintă o malformaţie severă, lipsindu-i elementele centrale ale feţei, adică s-a născut fără buze, nas, cerul gurii, musculatură şi ţesutul de pe faţă, iar o parte din emisfera cerebrală împreună cu învelişurile îi atârnau în gură.

like facebookÎn urma intervenţiei chirurgicale de zilele trecute a fost rezolvat defectul cranio-oral. Ieri, starea sa postoperatorie era bună, putând să respire singur, fără probleme.

Aceasta a fost abia prima dintre intervenţii, urmând ca la vârsta de trei luni să i se refacă palatul moale şi buzele, pentru a se putea alimenta normal, la vârsta de doi ani să i se refacă defectul osos prin transplant de material osos, iar după doi ani să înceapă cosmetizările de refacere a feţei.

Sursa: Ziarul de Iaşi

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *