Bătaie la o înmormântare. Vezi cum s-a terminat totul!

inmormantare-genericSituație pe cât de hilară, pe atât e gravă înregistrată în județul Botoșani. O înmormântare s-a transformat în scena unei bătăi cum mai puțin poți vedea.

Întâmplarea a avut loc, în vara anului trecut, în localitatea Horlăceni, comuna Şendriceni.

Ghiorghi Avătăjiţei participa la o înmormântare. El făcea parte din cortegiul funerar care se îndrepta de la biserică către cimitir. La un moment dat, întreaga mulțime a trecut chiar pe lângă poarta sa şi atunci a observat un bărbat din sat ce se afla în curtea locuinţei. S-a dus la el şi i-a cerut să iasă, însă Doru Puşcaşu, de 56 de ani, l-a lovit cu pumnul în faţă. La toată scena au asistat toţi sătenii prezenţi la înmormântare.

like facebookAgrerorul, Doru Puşcaşu, nu era la singura faptă penală din acea zi. În timp ce mergea prin sat, a observat un autoturism Dacia parcat în faţa unei curţi şi care avea cheile în contact. S-a urcat în maşină şi a dat o plimbare prin sat.

A fost acuzat de furt în scop de folosinţă, violare de domiciliu şi lovire şi a ajuns să fie condamnat la 11 luni de închisoare şi la o despăgubire de 1.000 de lei faţă de Ghiorghi Avătăjiţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *