Clienții sistemului de termoficare centralizată nu vor fi afectați de întreruperea furnizării gazului metan

calorifer mm (1)Societatea Modern Calor S.A. își anunță toți clienții că furnizarea de energie termică și apă caldă menajeră nu va fi afectată de întreruperea furnizării gazelor naturale, anunțată de către E.ON Gaz pentru data de 1 noiembrie 2016, deoarece instalațiile de producție a energiei electrice și termice ale Modern Calor S.A. sunt alimentate cu gaz direct din rețeaua Transgaz, prin conductă proprie.

like facebookConducerea societății de termoficare garantează că sunt asigurate condițiile tehnice pentru furnizarea energiei termice la parametri normali în tot municipiul Botoșani, cu excepția cazurilor particulare în care pot apărea avarii.

Totodată, facem precizarea că verificările, reparațiile și reglajele la instalațiile de încălzire din interiorul blocurilor sau al locuințelor revin în sarcina strictă a proprietarilor, calitatea serviciilor depinzând și de modul în care ei se achită de respectivele sarcini.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *